Sumă cu 6 zerouri pentru marcajele rutiere din Târgu-Mureş Administratie
  • admin
  • 0 comentarii
  • 891 Vizualizări

Sumă cu 6 zerouri pentru marcajele rutiere din Târgu-Mureş

marcaje rutierePrimăria municipiului Târgu-Mureş a atribuit societăţii Trafic Serv SRL Târgu-Mureş un contract în valoare de 2.862.903 lei, fără TVA, pentru contractul “Semnalizare rutieră orizontală şi verticală, precum şi mentenanţă pentru semafoare necesare pe raza municipiului Târgu-Mureş” care va fi derulat pe o perioadă de doi ani, informează www.listafirme.ro. „Lucrările de execuţie marcaje rutiere se împart în marcaje cu vopsea, aplicare benzi de marcaj, aplicare mortare bicomponente. Volumul anual estimat al acestor lucrări este de 38.000 metri pătraţi. Marcajele se execută cu utilaje mecanizate, specifice”, se arată în caietul de sarcini al licitaţiei.

Potrivit portalului www.listafirme.ro, societatea Trafic Serv SRL Târgu-Mureş s-a înfiinţat în anul 2003, funcţionează pe strada Horea nr. 20 din municipiu, are ca obiect de activitate „fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice” şi are doi asociaţi, Codruţa Moldovan şi Horaţiu Moldovan, care deţine şi funcţia de administrator şi asociat al SC Tracia Trade Exim SRL, firma care gestionează parcările publice din Târgu-Mureş.

În anul 2014, societatea Trafic Serv SRL Târgu-Mureş a derulat afaceri de 1 milion lei, a înregistrat profit net de 84.133 lei şi a avut un număr mediu de 8 angajaţi, în timp ce societatea Tracia Trade Exim SRL Târgu-Mureş a avut o cifră de afaceri de 1,07 milioane lei, pierdere netă de 41.985 lei şi un număr mediu de 24 de angajaţi.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE