Incursiune în universul poetelor simboliste cu Al. Cistelecan

După volumul Ardelencele (Editura Școala Ardeleană/ Eikon, Cluj-Napoca, 2014), Al. Cistelecan – scriitor, critic și istoric literar, doctor în literatura română modernă și contemporană, profesor universitar mureșean – semnează un nou volum, Zece femei, apărut la Editura Cartier Chișinău, Colectia „Cartier Rotonda”. Volumul aduce o ieșire din conul de umbră al poetelor simboliste și le așază într-un top ten al producției poetice, într-o fuziune reușită cu istoricul afirmării acestora în literatura română din perioada la care ne referim.

”Viața lor merită un film aparte”

Criticul clujean, prof. dr. Ion Pop, cu deosebită acuitate, în postfața cărții, surprinde pregnanţa şi fascinaţia cuvântului în critica de poezie a autorului: „De cîţiva ani încoace, Al. Cistelecan, admirat unamim pentru subtilele intuiţii şi judecăţi privind spaţiul poetic românesc, dar dedat, nu mai puţin, unui soi de mic narcisism ţinînd de o anume caligrafie manieristă a expresiei, a publicat în presa literară o suită de profiluri de doamne lirice transilvane, dezgropate din fişiere îngălbenite de biblioteci, de unde nu le-a mai scos aproape nimeni şi nici nu prea mai aveau şansa să fie scoase. /…/ presupusul temut călău surîde şi se amuză în timpul execuţiei, nu mai puţin atent la baletul său de pe eşafod ori la dexterităţile cu care-şi mînuieşte instrumentele chirurgicale. E, pe deasupra, un bonom şi un tandru.”

În volumul Zece femei, istoricul literar lasă lectorului, printre rândurile complexului documentar, interesul descoperirii cheii de lectură a epocii, a universului liric, a valențelor artei poetice trecută prin meșteșugita discursivitate a raționamentului de critic literar, marcă a scriitorului în plenititudinea unei grafii irizante, sensibile și amabile: „nu sînt alese pentru opere de artă, deși unora nu le lipsesc. Prioritar a fost însă spectacolul feminității – ori doar al biografiei – lor. Unde am putut, am împletit acest spectaculos cu o exigență modulată de artă. […] Poate că poezia lor nu le-ar putea readuce în atenție, dar viața lor merită un film aparte.” (p. 12) ”Dacă „Doamnele poetese nu trebuie să se mărite” (John Berryman), moto care deschide lectura cărții și evident stârnește de la început interesul pentru ceea ce urmează să fie așezat în thérapia critică a lui Al. Cistelecan, atunci sentimentalismul și sensibilitatea vocilor feminine poate conduce la o astfel de supoziție cel puțin, ori chiar la o catalogare. Cert este că remarcabilul itinerar, pe care criticul îl identifică, fixează nu numai timpul istoric, ci și timpul preocupărilor lirice, astfel că stabilește borna identității creației celor zece poete: „Simboliste (mai toate nevestele de simboliști) vor face, după primul război sau în preajma lui, o dublă schimbare – una de artă și una de sensibilitate (ori doar de tupeu). Sunt primele poete pentru care exigența de artă trece înaintea celei de sinceritate a simțămîntului, așa că estetizarea poeziei feminine li se datorează aproape excluziv.” (p. 9) În Simple precizări, nu tocmai „simple”, se creează acel suspáns care nu permite nici măcar o pauză din actul lecturii, mai ales când se așteaptă verdictul pentru cele zece poete, fiecare cu „undelemnul” poetic „din candela” sa: „[…] poetesele de aici sînt, fără îndoială, niște temerare. Dacă n-au reușit, măcar au încrcat să exerseze pe registre variate, unele strident nepotrivite. Nu s-au mai lăsat însă (cel puțin cele care vin din simbolism sau ajung acolo) doar în voia caierului de nostalgii și al șuvoiului de sentimente. Se lansează dincolo de efuziunea confesivă, își încoardă lira pe cît pot, știind parcă ceea ce știa și Bataille, și anume că fără erotism și religie, psihologia nu este /…/ decît o traistă goală – iar poezia una și mai goală.[…] La urma urmei, cele zece femei de aici sînt, totuși, poete.” (p. 13) Simplele precizări ale scriitorului invită și incită deopotrivă la identificarea metodei de analiză critică (literară) a profilului celor zece femei ce urmează a fi prezentate cititorului de poezie; mai apoi, de la sine apare dorința de a străbate alături de cronicar parcursul propus”, afirmă Cristina Sava, doctor în filologie.

„Harta literară” a simbolismului poetic.

Modul în care textul istoric și imaginea literară fac subiectul studiului, considerentele subtilității critice dau succesiunea capitolelor: Poeta Riria, Prima doamnă (Elena Farago), Natalia-femeia drog (Natalia Negru), O aventuristă (Alice Călugăru), Neveste simboliste I (Claudia Millian), Amante devotate (Otilia Cazimir), Prințesa poetă și spioană (Lucia Alioth), Neveste simboliste II (Agatha Grigorescu-Bacovia), Basarabeanca electrică (Olga Cantacuzino) și Neveste simboliste III (Sanda Movilă). ”Acestea sunt protagonistele filmului „în regia” autorului; o regie extrem de minuțios gândită în detalii care susțin jocul de mise-en-scène a osârdiei poetelor propuse pentru ieșirea din ascundere. Chiar dacă nu retoric, subconștientul face loc gândirii critice; Al. Cistelecan lăsă loc, abil și precis, judecății de valoare, potrivit căreia nu s-ar putea elimina nici ignoranța, nici pudoarea:. Acolo însă, în subsolul memoriei literare, bîntuie un consistent stol de fete pierdute (de care vom încerca să ne aducem aminte altă dată), multe dintre ele cu o viață interesantă (ba chiar palpitantă uneori), deși cu o operă destul de jalnică. Volumul poate fi considerat un veritabil document de istorie literară, culturală, chiar de sociologie comunicațională a fenomenului literar, care necesită o lectură ardentă în spiritul spațiului caligrafiat, exersat de un critic cu transparență livrescă, pe cât de ironică, pe atât de ludică. Titlurile capitolelor, sympathetic restrânse din exigenta instrumentare critică, ar putea constitui „harta literară” pentru simbolismul poetic. Dacă John Berryman a avut rol esențial în scriitura anilor săi, se poate spune că Al. Cistelecan, prin arta criticii literare cultivate în literatura română modernă contemporană, este apreciat drept criticul (de poezie) ideal, impunând câteva principii care-i înnobilează portretul: amplitudinea informaţiei, simțul analitic, originalitatea vocației literare, impecabila tehnicalitate, o reală profesie de credință”, subliniază Cristina Sava.