Luptăm bine împotriva corupţiei. Doar Parlamentul nu înţelege :) Administratie
  • ligia.voro
  • 0 comentarii
  • 63 Vizualizări

Luptăm bine împotriva corupţiei. Doar Parlamentul nu înţelege :)

justitie 4_site

Comisia Europeană (CE) a dat publicităţii miercuri, 27 ianuarie, raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), mecanism instituit în 2007 odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. Raportul constată progresele făcute şi laudă instituţiile judiciare şi pe şefii acestora, însă critică parlamentarii pentru voturile date în dosarele de corupţie ce au vizat propriii colegi. Monitorizarea va continua şi în 2016.

Autorii raportului subliniază negru pe alb că: “Sistemul judiciar în ansamblul său a continuat să dea dovadă de profesionalism, inclusiv de capacitate de adaptare la schimbările semnificative ale codurilor civile și penale, de eforturi în vederea unificării jurisprudenței și de voința de a apăra independența sistemului judiciar. România a continuat să facă progrese în direcția îndeplinirii obiectivelor de referință ale MCV”.
Însă, susţin autorii, reformele nu se bucură de consens din partea tuturor puterilor statului. “Independența sistemului judiciar și respectarea hotărârilor judecătorești continuă să se confrunte cu provocări. Reforma codurilor penale este pusă sub semnul întrebării în Parlament. Deciziile adoptate de Parlament cu privire la faptul de a permite sau nu organelor de urmărire penală să îi trateze pe parlamentari ca pe niște cetățeni obișnuiți sunt în continuare lipsite de criterii obiective”.
Comisia a mai concluzionat că: “Anul 2016 va constitui un an-test în multe privințe. Se va putea evalua cât de profund este ancorată reforma în funcție de proeminența aspectelor legate de integritate în numirile în funcții de conducere din cadrul sistemului judiciar și în verificarea candidaturilor la viitoarele alegeri. Continuarea tendinței de reformă va fi, de asemenea, un indicator de durabilitate”.

 

Recomandările Comisiei

 

Comisia Europeană a făcut câteva recomandări legate de independenţa sistemului judiciar, reforma sistemului judiciar, integritatea şi lupta împotriva corupţiei.
Astfel, scriu autorii, ar trebui să se asigure instituirea în timp util a unor proceduri clare și solide pentru numirile în funcțiile de conducere din cadrul magistraturii prevăzute în 2016, care să fie transparente, legea ar trebui modificată, astfel încât să fie creat un sistem mai robust și independent de numire a procurorilor de rang înalt, introducerea în Codul de conduită a parlamentarilor a unor dispoziții clare în ceea ce privește respectarea independenței sistemului judiciar, stabilirea de către noul Consiliu Superior al Magistraturii (CSM) dacă pot fi întreprinse măsuri suplimentare pentru a furniza un sprijin adecvat magistraților împotriva cărora sunt îndreptate critici ce subminează independența justiției.
În ceea ce priveşte reforma sistemului judiciar, CE a accentuat asupra stabilirii a unor termene clare referitoare la aplicarea dispoziiţiilor Codului de procedură civilă sau a îmbunătăţirii executării hotărârilor judecătoreşti.
Noul CSM a fost sfătuit să promoveze măsuri clare de asigurare a transparenţei şi responsabilităţii inclusiv prin dialogul permanent cu societatea civilă.
În privinţa integrităţii, cea mai importantă recomandare o considerăm a fi: reexaminarea modului în care se poate garanta faptul că hotărârile judecătorești referitoare la suspendarea din funcție a parlamentarilor sunt aplicate în mod automat de către Parlament.
Lupta împotriva corupției, consideră CE, ar putea fi mai eficientă dacă sunt utilizate fondurile UE pentru diseminarea măsurilor de prevenire împotriva micii corupții prin intermediul Strategiei naționale anticorupție și al reformelor generale ale administrației publice.
Alte recomandări sunt sprijinirea agenției de administrare a bunurilor indisponibilizate şi întărirea acesteia, punerea în aplicare a noii strategii și a planului de acțiune în materie de achiziții publice, precum şi adoptarea unor criterii obiective pentru luarea și motivarea deciziilor cu privire la ridicarea imunității parlamentarilor.

Întregul raport poate fi lecturat aici com_2016_41_ro
Ligia VORO

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE