Ni l-a tălmăcit pe Gala Galaction, cunoscut scriitor, teolog, profesor de teologie și autor al unei noi traduceri a Bibliei în limba română. Copleșit probabil de încrederea ce i se acorda, mureșeanul Gheorghe Cunescu – preot timp de aproape 20 de ani, în Lueriu, jud. Mureș – s-a aplecat cu atenție asupra celor 8 caiete ale ”Jurnalului” lui Gala Galaction. Cuvintele spuse de Galaction cu puțin timp înainte de trecerea sa în eternitate erau cât se poate de clare: ”Mă va explica (Cunescu – n.a.) neamului meu, mai bine decât mă explic eu”. Cartea despre Gala Galaction i-a adus preotului Cunescu, pe lângă un binemeritat premiu, și recunoașterea calității de membru al Uniunii Scriitorilor din România. Dar cine era Gheorghe Cunescu, modestul preot dintr-un sat mureșean, gratulat cu atâta încredere din partea lui Gala Galaction și de care azi, în Lueriu, puțini își mai aduc aminte?
Spaimele preotului Cunescu
Biografia preotului – mureșean prin adopție – Gheorghe Cunescu (1914-1995) nu are nimic cu adevărat senzațional. Născut în Basarabia, a urmat Seminarul Teologic din Chișinău și apoi Facultatea de Teologie din același oraș. După ce în anul 1940 a fost hirotonit preot, timp de doi ani a slujit la o parohie in Basarabia, alți doi ani la o parohie din județul Dolj, apoi patru ani (1948-1952) a fost preot la Ideciu de Jos, județul Mureș. Între 1952-1971 a fost preot la Lueriu – Mureș și timp de trei ani (1972-1975) preot la Biserica ”Popa Tatu” din București. În 1975 s-a pensionat dedicându-se total scrisului cu care de altfel mai cochetase sporadic și până atunci. Cei ce l-au cunoscut pe preotul Cunescu în ”perioada sa mureșeana” au amintirea plăcută a unui om calm, așezat, cult și foarte modest. Din păcate nu am reușit să găsesc nicio fotografie a părintelui Cunescu. Întrebările pe care mi le-am pus vis-a-vis de persoana domniei sale au fost două: când a reușit părintele Cunescu să atragă atenția părintelui Gala Galaction și de ce aproape întreaga sa viață, părintele Cunescu s-a tot mutat prin diverse parohii părând că dorește să i se ”piardă” urma? Nu am pretenția că am aflat, dar posibile explicații ar exista.
În timp ce urma Facultatea de Teologie din cadrul Universității din Chișinău, studentul (pe atunci) Cunescu îi cunoscuse și se apropiase de doi dintre profesorii săi, total deosebiți ca orientare politică: Gala Galaction, respectiv Nechifor Crainic. Fiecare dintre ei îi apreciaseră erudiția. Am mai aflat apoi că după cedarea Basarabiei către URSS, timp de mai bine de un an și jumătate tânărul Gheorghe Cunescu ocupase, cu sprijinul lui Nechifor Crainic, un post de funcționar în Ministerul Propagandei. După 1945, în condițiile accederii la putere a comuniștilor, darea în vileag a protecției de care se bucurase din partea lui Crainic, dar și slujba din Ministerul Propagandei, i-ar fi putut fi fatale. Preferase să se mute din parohie în parohie. Apoi devenise protejatul lui Gala Galaction care, așa cum am mai spus, îi apreciase erudiția încă de când era student la Chișinau, și-l delegase ca pe un fel de legatar testamentar al operei sale literare. Cunescu s-a achitat foarte bine de sarcină, iar cărțile sale despre Gala Galaction i-au adus la bătrânețe atât calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor, dar și recunoașterea oficială. Au ramas în urma sa trei cărți în manuscris, care din păcate nu au au fost încă valorificate.
Galaction, protectorul evreilor
Pe numele său adevărat Grigore Pișculescu, cel ce avea să-și ia mai târziu pseudonimul literar de Gala Galaction (1879-1961), se născuse într-o familie modestă a unui țăran din Teleorman. Devenit preot în 1922, iar patru ani mai târziu profesor la Facultatea de Teologie din cadrul Universității din Chișinău, Galaction a desfășurat în perioada interbelică – în paralel cu activitatea de la catedră – și o intensă activitate publicistică, fiind în acest sens susținut și încurajat de Tudor Arghezi. Autor al unor volume de nuvele, romane și note de călătorie de mare succes, Gala Galaction s-a bucurat după 1945 de toate onorurile nu numai datorită talentului său literar incontestabil, dar și orientării sale politice de stânga, ajungând spre finalul vieții, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Academiei Române și deputat în Marea Adunare Națională a Republicii Populare Române. Promovarea ideii de înțelegere, toleranță și iubire creștină față de evrei în timpul regimului antonescian, i-au adus părintelui Galaction o recunoaștere din partea statului Israel. În acest sens este elocvent și onorant gestul Primăriei din Ierusalim care, în amintirea și onoarea sa, a dat numele sau unei piațete.
”Viața mea e un lung țesut de ciudățenii”
Mereu căutător și etern nemulțumit față de inechitățile sociale, Gala Galaction n-a devenit un om de stânga ”orientându-se” după vremurile care se anunțau în România, după 1945. Fusese întotdeauna de stânga, fără a face o politică militantă, iar schimbarea de regim o percepuse ca pe o confirmare a izbânzii ideilor sale. În literatura lui Galaction – dincolo de valoarea intrinsecă a acesteia – transpar uneori aceste convingeri, dar acest fapt nu-i alterează cu nimic din valoare. În timp ce Pompiliu Constantinescu încerca să-l încadreze pe Gala Galaction în niște ”tipare estetice”, spunand că ”romanul său este o demonstrație de geometrie estetică”, Tudor Vianu îl completa spunând că Galaction ”se situează printre scriitorii intelectuali și esteți”, iar George Călinescu, mai nuanțat cu interpretarea operei, scria că ”subiectele sale sunt controverse sentimentale, care intră în sfera artei proporțional cu impetuozitatea lor…” Referindu-se la opera lui Galaction, Al. Philippide, preciza la rândul său că ”…el pune întotdeauna frumosul în slujba adevărului, adică a unei idei pe care el o socotește adevărată”. Tratând atât omul, cât și opera în termeni mai puțini laudativi, Teodor Vârgolici scria despre Gala Galaction că ”…a fost un om ca toți oamenii, căruia nimic din ceea ce e omenesc nu i-a fost străin, dar și slujitor al dogmelor creștine… Ca om, Gala Galaction n-a fost un abstinent, ci dimpotrivă, a sorbit din tot ce e lumesc, chiar dacă propria-i persoana întrupa un teolog și apoi un cleric ortodox. În opera sa literară e adesea evident un amestec de păgânism și serafism”. Însă poate că cel mai bine își caracteriza viața – și indirect opera – chiar Gala Galaction. ”Viața mea, spunea acesta, este un lung șir de ciudățenii”.
Gala Galaction, în vizită la Târgu-Mureș
Despre Gala Galaction, au scris în termeni laudativi – impresionați fiind de capacitatea de sugestie a operei sale și de dimensiunea umană a intrigilor pe care le concepea în romane și nuvele – atât Garabet Ibraileanu, D. Caracostea, George Călinescu, cât și Perpessicius, Tudor Vianu și Șerban Cioculescu. Trebuie spus faptul că mare parte din acțiunile nuvelelor sale sunt plasate în locuri și peisaje pe care le văzuse în timpul călătoriilor (”Moara lui Călifar”, ”Lângă apa Vodislavei”, ”Maica Rahila și sora Veronica”, ș.a.). Gala Galaction dovedise de tânăr un apetit extraordinar pentru călătorie, iar acest apetit avea să-l dovedească și la vârste înaintate. Spre exemplu, în toamna anului 1945, la aproape 70 de ani, a întreprins un adevărat tur prin orașele Transilvaniei: Deva, Lugoj, Resița, Timișoara, Arad, Oradea, Cluj, Turda, Târgu-Mureș, Reghin, Sibiu, Făgăraș și Brașov. Parte din aceste impresii le va publica în scurte articole de presă. Într-unul dintre acestea ce se intitula ”Călătorind prin Ardeal”, și care a fost publicat în ”Revista literară” din 7 septembrie 1947, Gala Galaction nota: ”Am luat parte la câteva șezători lângă colegii mei Gaal Gabor, Nagy Istvan, Meliusz Ioszef, Dimitrie Corbea, Eugen Jebeleanu, Zaharia Stancu, s.a…. Publicul a răspuns cu însuflețire și sălile din Turda, din Târgu-Mureș, din Brașov, din Arad, din Oradea au urmărit cu entuziasm lecturile, cuvântările și cantecele în cele două limbi…”
Nicolae BALINT
