Anotimpurile regăsirii, pe scena Teatrului Naţional

În 1725, Preotul Roșu, așa cum este supranumit Antonio Vivaldi, publică o culegere de sonate numită „Il cimento dell’armonia e dell’invenzione”, cuprinzând ciclul de concerte „Anotimpurile”. Partiturile aparținând barocului muzical au adus mângâiere atâtor suflete de-a lungul secolelor, cu mult mai multe suflete mângâiate poate în întreaga sa cariera de preot. Trebuie să fi fost compuse sub inspirație divină. E singura explicație plauzibilă pentru harul pe care îl poartă.

Emoţii şi întrebări fără răspuns

În 2015 regizorul-coregraf Gigi Căciuleanu, unul dintre cei mai titrați și iubiți artiști contemporani români montează la Târgu-Mureș spectacolul de teatru-dans „Vivaldi și anotimpurile”, un spectacol așteptat cu mult interes de publicul târgumureșean fascinat de stilul regizorului, după succesul extraordinar pe care l-a avut „Carmina Burana”.

Așa cum singur recunoaște într-un interviu acordat pentru Teatrul Național, maestrul se reîntoarce la Târgu-Mureș după trei ani, atras fiind de plăcerea de a lucra cu actorii și coregrafii teatrului care sunt provocați și de această dată să își depășească limitele într-un spectacol despre anotimpurile inimii și călătoria bâșbâită a acesteia pe meleagurile pământene.

„Vivaldi și anotimpurile” sensibilizează, îmbogățește, ridică întrebări. Poate fi viața asemuită unui ring de box dar, totodată, și unui poem sensibil? Da, sigur că poate. Iar lui Căciuleanu îi iese tare bine prezentând complexitatea trăirilor umane pe acorduri de Vivaldi: fie că este vorba de cel mai nobil dintre sentimente, iubirea, fie că este vorba de șireata ispită, de credință sau necredință, de revoltă, de nesiguranță sau de permanenta luptă pentru acceptare socială. Și cum ar fi dacă am învăța să trăim fiecare anotimp interior cu pasiune? Cum ar fi dacă am găsi bucuria indiferent de locurile prin care aceasta ne poartă? Și cum ar fi dacă în cea din urmă clipă vom putea închide ochii mulțumiți de amprenta pe care am lăsat-o în urmă? O suită de emoții și întrebări fără răspuns care își găsesc alinarea în scena finală a spectacolului, scenă care amintește parcă de cuvintele înțelepte ale apostolului Pavel: „Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin”.

Este important de precizat că în „Vivaldi și anotimpurile” aproape singurul limbaj folosit este cel al trupurilor, întrucât pentru regizor „corpurile umane sunt precum niște corzi vibrânde”.

Următoarea reprezentare, în 21 februarie

Spectacolul a deschis pe 30 sepembrie 2015 stagiunea Teatrului Național Târgu-Mureș iar la sfârșitul lunii ianuarie s-a prezentat pentru a șaptea oară. Vom avea ocazia să îl revedem pe 21 februarie, probabil și de această dată cu casa închisă, căci așa cum mărturisește și artistul este un spectacol stufos care trebuie văzut și revăzut pentru a fi captat în întregime.

Scenariul, regia și coregrafia îi aparțin lui Gigi Căciuleanu iar din distribuţie fac parte: Monica Ristea, Bordás Attila, Cristina Iuşan,Csaba Ciugulitu, Mihai Crăciun, Costin Gavază, Anca Loghin, Rareş Budileanu, Raisa Ane, Luchian Pantea, Georgiana Gherghu, Claudiu Banciu, Mihaela Mihai, Delia Martin, Cristina Holtzli, Alexandru-Andrei Chiran, Tiberius Vasiniuc, Sergiu Marocico, Bianca Fărcaş, Cristian Iorga, Laura Mihalache, Erika Domokos, Gabriela Bacali, Denisa Badea, Claudiu Ştian, Robert Oprea, Ștefan Mura.

Realizare decor, design costume și concept afiș Măriuca Ignat, text Sonet Baroc n.7 de Beney Zsuzsa, traducerea Paul Drumaru, light design: Daniel Klinger, asistent coregrafie Cristina Iuşan şi asistent regie Laurenţiu Blaga.

Text: Ioana CĂLUŞER

Foto: Bristena