Home / Social / Ecologiștii sărbătoresc Ziua Mondială a Zonelor Umede

Ecologiștii sărbătoresc Ziua Mondială a Zonelor Umede

Distribuie

delta_fauna_52308700 - Copy

Astăzi, 2 februarie, sărbătorim Ziua Mondială a Zonelor Umede, eveniment ecologic stabilit de convenția asupra zonelor umede de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice, semnată la Ramsar, în Iran, în 1971, documentul fiind ratificat de România prin Legea 5/ 1991. Tema acțiunii din anul acesta o reprezintă “Mijloacele de existență durabile”, sloganul multianual fiind “Zone Umede pentru viitorul nostru”

Cu toții depindem de zonele umede ce ne furnizează apă dulce pentru nevoile zilnice, dar mai mult de un miliard de oameni din întreaga lume depind direct de zonele umede pentru a câștiga un venit prin activități cum ar fi pescuitul, plantații de orez, comerțul cu apă, construcții, industria textilă, medicină, transporturi și turism.

”Zonele umede sunt recunoscute ca surse importante de apă potabilă, lăcașuri pentru diferite specii de plante și animale, curăță vegetația, ajută la reglarea circuitului de apă și, în plus,  joacă un rol important în fața inundațiilor, lucrând sub forma unui burete ce absoarbe surplusul de apă rezultată în urma ploilor torențiale sau a dezghețării zăpezii primăvara. Conservarea și refacerea zonelor umede trebuie să fie o prioritate pentru societatea noastră, în acest sens ar ajuta foarte mult coridoarele verzi de-a lungul cursurilor de apă” ne spune ecologul Laszlo Szakacs, vicepreședinte Asociația pentru Protecția Mediului ”Rhododendron”, Tîrgu Mureș.

Cel mai bun mod de a dezvolta infrastructura verde constă într-o abordare integrată a administrării terenurilor și o amenajare a teritoriului strategică, făcută cu atenţie. Convenţia Ramsar a fost concepută ca un mijloc de atragere a atenţiei opiniei internaţionale asupra ritmului de dispariţie a habitatelor zonelor umede, dispariţie cauzată de ignorarea funcţiilor şi valorilor acestor zone. Convenţia stabileşte cadrul acţiunilor naţionale şi cooperării internaţionale pentru conservarea şi utilizarea raţională a zonelor umede şi a resurselor pe care acestea le oferă.

În România, există 89 de zone umede, fiind identificate, de asemenea, 44 de zone de importanță avifaunistică, cu o suprafață totală ce reprezintă trei la sută din suprafața țării.

Anul acesta se celebrează împlinirea a 25 de ani de la înscrierea Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD) pe Lista Convenției Ramsar privind zonele umede de importanță internațională, în special ca habitat pentru păsările acvatice, RBDD fiind primul sit Ramsar declarat de România.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO: ”Marș pentru Viață”, la Sărmașu

Distribuie O nouă ediție a evenimentului ”Marșul pentru Viață”, organizat de Biserică Ortodoxă Sărmașu, Fundația …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.