Consiliul Judeţean Mureş a anunţat luni, 1 februarie, că a reluat procedura de organizare a licitaţiei pentru delegarea operării depozitului ecologic de la Sânpaul, după ce a reuşit să câştige în instanţă două procese care au durat mai bine de un an, informează Agerpres. Potrivit site-ului www.agerpres.ro, cele două procese, care au întârziat finalizarea proiectului “Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide în judeţul Mureş” în valoare totală de peste 45,2 milioane euro, finanţat prin POS Mediu, au fost generate de faptul că CNSC (Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor) şi-a declinat competenţa instanţelor de judecată, în cazul a două contestaţii. Contestaţiile au vizat Raportul procedurii de organizare a licitaţiilor pentru delegarea operării şi administrării depozitului ecologic de la Sânpaul, a transportului deşeurilor de la staţiile de transfer Râciu, Târnăveni şi Bălăuşeri la depozit şi delegarea operării şi administrării Staţiei de Tratare Mecano-Biologică de la Sânpaul.
Etichetelicitatie deseuri mures
Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:
Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri
Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor
”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”
Clean-up. Curajul Mădălinei
Povestea lui Mircea
Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri
De asemenea, verificati
VIDEO. Propunere PNL. Pasaj subteran în zona Cocoșul de Aur
Distribuie Consilierul local al Municipiului Târgu Mureș, Horea Șarlea, a prezentat, în cadrul unei conferințe …