Focar de scrapie la Sighişoara. Peste 200 de capre, sacrificate Agricultura
  • admin
  • 0 comentarii
  • 307 Vizualizări

Focar de scrapie la Sighişoara. Peste 200 de capre, sacrificate

222Directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Mureş, Vasile-Liviu Oprea, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că în circa o săptămână se va încheia sacrificarea celor 207 capre din exploataţia de la Sighişoara unde s-a semnalat un caz de scrapie, însă proprietarul nu va fi despăgubit din cauza încălcării normelor sanitar-veterinare. “Am avut declarat un focar de scrapie ca urmare a sesizării Ministerului Sănătăţii din Italia, care a anunţat descoperirea unui caz de scrapie la o capră provenită de la o fermă din Sighişoara. Am avut acolo un efectiv de 207 capre şi focarul este în curs de asanare. Cred că într-o săptămână vom stinge focarul. Animalele sunt sacrificate în abator, sunt testate pentru scrapie (cele peste 18 luni). Chiar dacă acea capră nu este bolnavă dar face parte din focar trebuie sacrificată, iar carnea este dată în consum. Proprietarul, în mod normal se despăgubeşte, dar în această situaţie nu a putut fi despăgubit pentru că a fost sancţionat contravenţional datorită faptului că nu a respectat normele sanitar-veterinare, mai exact a avut animale pe care le-a cumpărat fără documente sanitar-veterinare. Legea spune că în această situaţie nu primeşte despăgubiri”, a spus Oprea.

Potrivit şefului DSVSA Mureş, în focarul respectiv mai sunt circa 20 de capre care urmează să fie sacrificate şi că, în urma analizelor, nu a mai fost semnalat nici un caz de boală în focar. Focarul de scrapie din exploataţia de la Sighişoara a fost declarat în a doua partea a anului trecut, ca urmare a unei notificări făcute de către Ministerul Sănătăţii din Italia, care a descoperit un animal la sacrificare, rezultat în urma comerţului intracomunitar. Animalul bolnav a plecat din România înt-un lot de 255 de capete spre Italia.

Ca urmare a acestei notificări, DSVSA Mureş a făcut anchetă epidemiologică şi a luat măsurile care se impun: s-a izolat exploataţia respectivă, s-au impus restricţii privind circulaţia acestor animale şi s-a trecut la sacrificarea întregului efectiv de capre. Scrapia este o boală neurovegetativă produsă de prioni, care se transmite în efectivul de ovine şi caprine, dar nu se transmite la om.

(Sursa: www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE