Anunţ important pentru furnizorii de servicii sociale Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 378 Vizualizări

Anunţ important pentru furnizorii de servicii sociale

????????????????????????????????????

Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Mureş aminteşte furnizorilor de servicii sociale că în conformitate cu prevederile Legii nr. 197/2012 au obligaţia de a deţine certificat de acreditare şi licenţă de funcţionare pentru fiecare din serviciile pe care le acordă. „Potrivit prevederitor articolului 35 aliniat (1) din Legea 19712012 aceştia au avut obligaţia de a depune cererire de acreditare în vederea eliberării certificatutui de acreditare ca furnizor de servicii sociate şi a licenţei de funcţionare până la data de 31 decembrie 2015. Nerespectarea acestui termen conduce la faptul că furnizorii aflaţi în această situaţie nu mai beneficiază de prelungirea valabilităţii certificatelor de acreditare eliberate înainte de 31 decembrie 2013 şi implicit a licenţei de funcţionare pentru serviciile sociale acordate. Prin urmare, în condiţiile în care inspectorii sociali identifică situaţii de nerespectare a prevederilor legale de mai sus, vor aplica sancţiuni contravenţionale”, a precizat Semina Baricz, director executiv al AJPIS Mureş.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE