180 de amenzi, într-o singură zi Social
  • admin
  • 1 comentarii
  • 79 Vizualizări

180 de amenzi, într-o singură zi

amenziPeste 160 de poliţişti mureşeni au acţionat vineri, 12 februarie, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren. „Astfel, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice şi de la serviciul arme au efectuat multiple acţiuni specifice muncii de poliţie, respectiv 101 acţiuni şi controale. În urma acţiunilor, au fost constatate şase infracţiuni judiciare, economico-financiare şi la regimul circulaţiei, dintre care două în flagrant delict. În această perioadă, poliţiştii au depistat două persoane bănuite de comiterea de infracţiuni şi au reţinut două persoane. Totodată, au fost depistate alte două persoane pe numele cărora era emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea şi care au fost escortate la Penitenciar. Cu această ocazie, au fost aplicate 180 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 42.000 de lei”, se arată într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • S-A SCHIMBAT SEFUL SI HAI SA-L ….. IN POSTERIOR DE PREVENTIE NU ATI AUZIT DE VINA SUNT SEFII NU CEI DE PE RADA IN ORAS MAI ALES

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE