Școală în atelierele lui Țiriac Administratie
  • ligia.voro
  • 0 comentarii
  • 193 Vizualizări

Școală în atelierele lui Țiriac

tiriac_site

Omul de afaceri Ion Țiriac a însoțit-o, săptămâna trecută, pe Elisabeta Lipă, ministrul Tineretului și Sportului, la Tîrgu Mureș. Vizita miliardarului român, spune primarul Dorin Florea, nu s-a lăsat fără niciun rezultat. “Am avut o discuție agreabilă, plăcută ca întotdeauna, dar mai mult m-am axat pe ceea ce înseamnă demararea școlii de arte și meserii, apreciază foarte mult acest proiect, a spus că ne încurajează și el, în sensul că o delegație de la noi, de la Universitatea Cultural-Științifică, care e plecată acum în Germania, la Mannheim, să plece și la el, la atelierele lui, să facă un schimb de experiență”, a declarat primarul. Școala de arte și meserii este un proiect al actualului edil prin care municipalitatea să pună la dispoziția viitorilor meseriași spațiile și dotările pentru a învăța profesii cerute în prezent pe piața muncii, de la lucrător pe mașini cu comandă numerică la coafeză. Spațiile există deja, iar pentru dotări vor fi depuse proiecte cu finanțare din fonduri europene. (L.V.)

Sursa foto: inmures.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE