Diplomă de excelenţă pentru cel mai longeviv director de Arhive din România Administratie
  • admin
  • 0 comentarii
  • 294 Vizualizări

Diplomă de excelenţă pentru cel mai longeviv director de Arhive din România

boarProfesorul doctor Liviu Boar, directorul Serviciului Judeţean Mureş al Arhivelor Naţionale, a primit miercuri, 24 februarie, din partea prefectului judeţului Mureş, Lucian Goga, o diplomă de excelenţă, “în semn de înaltă preţuire şi recunoaştere a întregii activităţi profesionale, culturale şi sociale şi a aportului deosebit în consolidarea identităţii comunităţii mureşene”.

Distincţia, acordată de prefect în cadru festiv, în şedinţa Colegiului Prefectural al judeţului, răsplăteşte astfel activitatea celui mai longeviv director de Arhive din ţară, care conduce Serviciul Judeţean Mureş al Arhivelor Naţionale din data de 15 mai 1990.

Profesorul doctor Liviu Boar le-a mărturisit miercuri colegilor din cadrul Colegiului Prefectural al judeţului că şi-a prezentat “ultimul raport“, întrucât urmează să se pensioneze.

El le-a mulţumit cu acest prilej pentru colaborare, amintind câteva etape din cariera sa: în mai 1978 a obţinut, prin concurs, postul de arhivist la Filiala Arhivelor Statului din Miercurea Ciuc, a ajuns după doi ani director al instituţiei amintite, funcţie pe care a îndeplinit-o până în anul 1990, când a fost transferat, în interesul serviciului, la Arhivele mureşene, pe aceeaşi funcţie, pe care a îndeplinit-o cu cinste până în prezent.

Profesorul doctor Liviu Boar s-a declarat “plăcut surprins” de primirea distincţiei acordate de Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş.

“Într-adevăr, mi-am dedicat viaţa acestei activităţi, de arhivar”, a arătat el.

Profesorul doctor Liviu Boar este iniţiatorul şi coordonatorul sesiunii ştiinţifice “Arhivele şi Cercetarea Istorică”, eveniment la care participă în fiecare an numeroşi cercetători români şi din străinătate.

Judeţul Mureş se numără printre cele trei judeţe din ţară care editează “Anuarul Arhivelor”, Serviciul Judeţean Mureş al Arhivelor Naţionale fiind primul care a editat, în anul 2002, acest gen de publicaţie.

Potrivit raportului prezentat miercuri de Boar în şedinţa Colegiului Prefectural, la Arhivele mureşene au apelat, începând din 1991 şi până în prezent, mii de cetăţeni, pentru a obţine documente necesare în vederea reconstituirii dreptului de proprietate.

Cel mai vechi document din Arhivele mureşene – care deţin aproape 7.000 metri liniari de arhivă scrise în limbile română, maghiară, germană şi latină – datează din 1369.

În 2015, Arhivele mureşene au eliberat 93 de premise de acces pentru cercetători, care au frecventat sala de aproape 1.000 de ori, a mai arătat Boar.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE