Share

Home / Life style / VIDEO: O călătorie în lumea uleiurilor esențiale

VIDEO: O călătorie în lumea uleiurilor esențiale

deschidere uleiuri

Într-o seară când oboseala te toropește și te-ai retrage acasă, în pat, ca să te refugiezi și să te separi de cotidian, ne-am făcut drum spre o prezentare despre uleiurile esențiale, considerând că poate e un mod mai fain să închei o zi de muncă. Georgiana Branea și Ada Guțiu au fost gazdele, ghizii și inițiatoarele noastre în lumea uleiurilor esențiale.

Arhitectul mureșean Georgiana Branea s-a întâlnit cu lumea extraordinară a uleiurilor esențiale acum mai bine de 7 ani, când medicii au diagnosticat-o cu o boală gravă la nivel pulmonar. Pentru vindecare ar fi fost necesar ca timp de opt luni lungi și grele să se trateze zilnic cu antibiotice foarte puternice și rezultatul nu era garantat. A început să caute alte modalități de a se trata și așa a descoperit uleiurile esențiale. Vindecarea sa a durat în jur de două luni și nici nu i-a dat peste cap organismul. De atunci a fost fidelă uleiurilor esențiale, iar anul trecut le-a descoperit pe cele de la doTerra, o companie americană, care, în opinia Georgianei, oferă cele mai eficiente uleiuri, cu proprietăți terapeutice și sunt pure, puritate dată și de modul cum se extrag, perioada în care plantele sunt culese etc.
Dar ce sunt uleiurile esențiale pentru că vorbim de o vreme și poate nu v-am explicat ce e cu ele. Explicația am primit-o și noi de la Georgiana și așa o dăm mai departe. “Sunt compușii volatili ai plantelor, sunt un elixir extrem de potent, acești compuși volatili îi simțim atunci când mirosim o floare de lavandă sau de mentă, atunci când trecem pe lângă un câmp de flori, dar pe lângă miros, ele au proprietăți terapeutice, ceea ce înseamnă că sunt antiseptice, antibacteriene, antivirale, care pot să afecteze atât planul fizic cât și planul emoțional. Proprietățile lor terapeutice ajută planta să se apere de agenții nocivi din mediu. Atunci când sunt extrase prin metode lente, la temperaturi joase și conștiente, aceste proprietăți terapeutice se păstrează. Compușii volatili se găsesc în uleiurile esențiale pure”, subliniază arhitectul îndrăgostit de uleiurile esențiale. O pasiune care o bucură pentru că poate fi de ajutor oamenilor din jurul său.
Poate ar fi de menționat că Georgiana le folosește și pentru fetița sa, în vârstă de 2 ani. Dacă se utilizează topic – pe piele, pentru copiii sub 1 an, una-două picături trebuie diluate în două lingurițe de ulei vegetal – ulei cocos sau ulei de măsline, iar pentru cei peste 1 an într-o linguriță de ulei. Uleiurile se aplică pe tălpi sau în zone puternic vascularizate – în zona moale din spatele urechilor, la încheieturile mâinilor (în locurile de pe piele unde aplicăm un parfum).
În afară de utilizarea topică, uleiurile mai pot fi folosite aromatic, prin difuzare cu ajutorul unui difuzor de arome care să fie cu vapori reci și cu ultrasunete, respectiv intern, sublingual sau pe miere. Utilizarea internă, spune Georgiana, este bine să fie încercată doar după o documentare sau un consult de specialitate – din păcate în al doilea caz cam lipsesc specialiștii în aromaterapie, fapt subliniat în timpul prezentării și de Ada Guțiu.
De ce sunt atât eficiente uleiurile esențiale încât o răceală cedează chiar și într-o zi? “Se aborb în câteva secunde chiar dacă sunt folosite topic și ajung la nivel celular acționând acolo local unde este cauza”, ne-a explicat Georgiana efectul rapid al uleiurilor esențiale.

Mai multe despre uleiurile doTerra, Georgiana ne-a povestit aici.

 

Povești frumoase, povești de succes

Georgiana si Ada

Ada Guțiu ne-a vorbit despre propriile sale experiențe cu lumea uleiurilor esențiale. Despre povești personale de succes. “Nu sunt miraculoase, însă susțin atât de bine organismul, organismul se vindecă singur cu o susținere foarte bună, asta e ideea, așa acționează ele, nu că mă vindecă tămâia de cancer, nu, are o foarte bună proprietate de regenerare celulară, iar atunci poate fi foarte bună în recuperare”, ne-a asigurat Ada, care a început să folosească uleiurile esențiale datorită celor două fetițe, cărora nu prea și-a dorit să le administreze medicamente când acestea răceau pe la grădiniță. “În fiecare lună aveam câte un episod de răceală, de fiecare dată mergeam la medic, consultație, control, plus că nu scăpam niciodată de lista de medicamente, siropuri”, povestește Ada. I-au venit uleiurile esențiale, a început să le folosească și pentru fetițe, învățând din mers, iar acestea nu au mai trecut pe la medical pediatru din noiembrie anul trecut. “Din noiembrie nu am mai fost deloc la medic și nu pentru că exclud, sub nicio formă, mersul la medic, din punctul meu de vedere medicina tradițională trebuie să fie completată de aceste alternative”, susține Ada.
Nu a fost singura experiență cu uleiurile esențiale. Ada se confrunta cu probleme de ten până să încerce uleiurile esențiale, iar de atunci combinându-le și-a creat o loțiune de curățare cu ulei de cocos (n.a. poate fi utilizat și uleiul de jojoba, cel de migdale etc., în funcție de problemele de ten și de tipul tenului) și un ser cu ulei de avocado, indicat pentru tenul uscat, iar problemele i-au dispărut ca prin farmec. Farmecul utilizării uleiurilor esențiale.
Ada Guțiu ne-a mai dezvăluit și alte experiențe atât personale cât și ale unor persoane dragi, unele cu o încărcătură de intimitate pe care le spui doar între prieteni sau în familie.
Din experiențele sale ne-a oferit și câteva sfaturi. “E foarte important să facem testul de toleranță pentru că pot să ajungă să dea iritații fiind foarte concentrate, dar, dacă le diluăm, minimizăm riscurile spre zero. Utilizarea internă, oricine se știe sub medicație serioasă, diabeticii, epilepticii, femeile însărcinate chiar, e foarte important să apelăm la specialiști. Din păcate nu avem specialiști în aromaterapie decât foarte puțini. Nu se utilizează în ochi, urechi, nas, dacă ajung din greșeală acolo, se folosește ulei”, ne-a recomandat Ada.
La copii nu e recomandat ca uleiurile să fie utilizate intern, oricum uleiurile vin cu propriile indicații, așa că cine e decis să le folosească e sfătuit să citească etichetele sau să folosească o aplicație, modern essentials – unde se poate căuta după afecțiune sau după ulei și aflăm pentru ce afecțiuni sunt de folosit, cum se pot combina, proprietățile fiecărui ulei și alte informații importante. Sau se pot înscrie în grupul Esential de pe Facebook. Suntem siguri că veți afla binefacerile lavandei, tămâiei, oregano, maleleuca și altor multor terapeuți din natură.
Ligia VORO

 

O afacere cu plante

Margareta Damian

Margareta Damian a lucrat în sistemul sanitar 26 de ani, însă de trei ani a început să studieze uleiurile esențiale și le-a transmis celor prezenți că uleiurile esențiale funcționează foarte bine, dând exemple din propria sa experiență.
Aceasta a avut o intervenție interesantă lansând o temă de gândire celor prezenți, și anume inițierea unei afaceri în domeniul cultivării plantelor din care se extrag uleiurile esențiale, bineînțeles plante care se pot cultiva în țara noastră. Margareta Damian și-a explicat îndemnul prin faptul că numărul de utilizatori este în creștere, iar cantitățile de plante care sunt recoltate încep să nu mai fie suficiente.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Testează-ți gratuit glicemia!

Mureșenii care doresc să își testeze gratuit glicemia sunt asteptați în perioada 14 – 15 …

Share
Share