Home / BC Mures / BC Mureș, dublă pe teren propriu, cu ultima și prima clasată

BC Mureș, dublă pe teren propriu, cu ultima și prima clasată

Distribuie

DSC_0034În etapa a XXIV-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin, a doua din prima fază a turneului play-off, BC Mureș Târgu-Mureș întâlnește luni, 29 februarie, ora 18.00, pe teren propriu, formația CSU Atlassib Sibiu. Cele două se află pe locurile 4 și 6, despărțite de un singur punct, în favoarea mureșenilor. „Tigrii” se află la 2 puncte în urma echipelor U-BT Cluj și Steaua CSM Eximbank București și la 4 de prima clasată, CSM Oradea, pe care o vor întâlni pe teren propriu în etapa viitoare, vineri, 4 martie, ora 18.00. Sibienii ocupă ultima poziție în clasamentul grupei 1-6, loc care va aduce adversară în prima fază eliminatorie, cea a „sferturilor”, echipa care va încheia prima fază pe poziția a III-a. După desfășurarea ediției actuale, aceste locuri par să aibă mai puțină importanță, oricare dintre fruntașe putând ceda aproape în fața oricărui adversar, astfel încât se poate aștepta chiar ca primele două clasate în grupa 7-12 (play-out), care vor întâlni primele două din play-off să obțină calificarea în „semifinale”. Mai mult, și avantajul terenului propriu în cazul unor partide decisive este la rândul său unul mai degrabă teoretic.

Avantaj BC Mureș, cu serie de 6 victorii
Bilanțul întâlnirilor directe este favorabil mureșenilor cu 18-11. Această diferență a fost obținută după seria de șase victorii consecutive, toate înregistrate pe parcursul anului trecut. Ultimele două au făcut parte din programul sezonului regulat actual, în care mureșenii au învins în deplasare cu 99-98 și cu 84-78 în returul disputat în decembrie. Acestea au venit după dubla din Cupa României, în care BC Mureș s-a impus cu 82-73 la Sibiu și 94-73 pe teren propriu. Precedenta victorie a fost cea din turneul amical de la Pitești dinaintea startului în noul sezon, iar prima din an a fost înregistrată la Târgu-Mureș, când „tigrii” au făcut un pas important pentru play-off-ul ediției trecute, în care au ajuns până în finală. Cu excepția acestei serii, majoritatea duelurilor celor două formații ardelene au fost foarte echilibrate și deseori tensionate, inclusiv în tribune. BC Mureș nu a fost însă învinsă pe teren propriu decât de două ori din 14 confruntări, ambele în același an, în urmă cu 10 ani. În schimb, au reușit să se impună la Sibiu de 5 ori, dintre care, așa cum aminteam, două ori în cursul anului recent încheiat.
Partida de luni seara se anunță una echlibrată, deschisă oricărui rezultat.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CSU Târgu Mureș: Rezultate bune la ciclism

Distribuie În ziua a treia a competiției de ciclism Serbia Epic Series, sportivul Patrick Pescaru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.