Un mărțișor îți dau

Strada forfotă de oameni grăbiţi să ajungă în pieţe, știi tu, acei gospodari care știu că primăvara devreme, când solul se încălzește până la 7^o C, se poate planta mazăre, morcov, pătrunjel, păstârnac, ridichi de lună, apargic și alea, alea. Unii nu se uită pe unde calcă şi se izbesc între ei, se izbesc de mine, alţii se fac că nu se văd şi se ocolesc între ei, se izbesc de mine. Sugând zgomotos dintr-o scobitoare, un copil se apleacă asupra mea, mă apucă cu două degete și mă ridică în aer pentru a mă privi la lumina soarelui, …”ceva nu-i cușăr”, își spune, în timp ce mă studiază cu ochii mijiţi, ca şi cum m-ar fi trecut printr-o lupă de bijutier. Rămâne un minut sau două nemişcat, strâmbă din nas în semn de îndoială şi mă fixează pe elasticul de la praştie. Un vânticel ușor îmi suflă în ceafă, mă simt trasă cu putere înapoi, privesc prostită înainte,” Potoliţi-vă!”, le spun, iar pietrele scot limba la mine și fluieră râzând, în timp ce mă simt azvârlită într-un copac.

Notă: ai citit această poveste și te gândești dacă sunt în toate mințile, dacă am fost vreodată sau dacă nu cumva primăvara mi le-a sucit de tot. Renunțând la problemele și sarcinile tale zilnice pentru a te concentra la ceea ce am vrut să spun, chiar și numai pentru câteva minute, ba mai mult, dacă te umflă și râsul, pentru mine e fantastic. Acesta e mărțișorul meu pentru tine. E bun? Zi, că da! Că altu ‘ n-am!