Home / Invatamant / Festival de teatru școlar pentru liceeni, în premieră

Festival de teatru școlar pentru liceeni, în premieră

Distribuie

teatruPrima ediție a Festivalului Județean de Teatru pentru liceeni „Vreau să fiu actor!” va avea loc în data de 6 mai, la Teatrul Ariel din Târgu-Mureș. Manifestarea, organizată de către Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu” din Târgu-Mureș în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș și Casa de Cultură „Mihai Eminescu” din Târgu-Mureș, le va oferi participanților posibilitatea unui schimb de experiență deosebit prin lucrările prezentate, piesele și modul de interpretare, prin socializarea între membrii diferitelor colective școlare.

Potrivit organizatorilor, festivalul are ca scop cultivarea, susținerea și valorificarea potențialului artistic al elevilor, formarea personalității prin descoperire, autocunoaștere și interrelaționare umană, implicarea elevilor și a cadrelor didactice în viața culturală a orașului. Totodată, concursul își propune valorificarea talentului și aptitudinilor artistice ale copiilor, dezvoltarea capacității de a comunica prin intermediul artei, educarea trăsăturilor pozitive de voință și caracter, dezvoltarea sentimentului de autoafirmare în spațiul competițional și de cooperare cu membrii grupului, promovarea și valorificarea tinerelor talente existente în licee, dar și stimularea și promovarea capacităților creatoare ale elevilor prin organizarea de competiții. Concursul se adresează copiilor și tinerilor amatori din liceele din Târgu-Mureș care au înclinație pentru arta teatrului. „Concursul se adresează elevilor din clasele IX – XII din colegiile/liceele din Târgu-Mureș. Va avea o singură secțiune în care fiecare trupă de teatru va prezenta o piesă de teatru. Un liceu poate avea cel mult trei trupe de teatru înscrise în concurs, iar o trupă trebuie să fie formată din cel puțin doi elevi”, au transmis organizatorii pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Mureș.
Juriul festivalului va fi alcătuit din personalități din lumea teatrului și profesori, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Mureș și ai comunității locale. Președintele juriului va fi un actor/regizor de la Teatrul Ariel sau de la Teatrul Național din Târgu-Mureș.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Elevi de nota 10! Cine sunt copiii mureșeni calificați la etapele Naționale ale Olimpiadelor de Limba Franceză și Limbi Romanice

Distribuie S-a publicat lista cu elevii mureșeni care s-au calificat la etapele naționale ale Olimpiadei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.