Pact național de sănătate împotriva durerii

Asociaţia Română de Cancer „Grupul Destine Comume” Mureş militează pentru alinarea suferinţei şi recunoaşterea îngrijirilor paliative ca pe un drept al omului. În acest sens, asociația mureșeană face un apel către Ministerul Sănătății pentru a se ajunge la pact național de sănătate împotriva durerii, care să respecte drepturile pacienţilor aflaţi în stadii terminale ale bolii.

Îngrijirea paliativă este îngrijirea activă menită să amelioreze calitatea vieţii pacienţilor şi familiilor acestora, ce se confruntă cu probleme asociate bolilor ameninţătoare de viaţă, prin prevenirea şi înlăturarea suferinţei, prin identificarea precoce, evaluarea şi tratamentul durerii şi al altor probleme de natură fizică, socială, psiho-emoţională şi spirituală. În țara noastră, nevoia estimată de îngrijire paliativă, pe baza populaţiei actuale, se situează la câteva sute de mii de bolnavi oncologici şi non-oncologici, adulţi şi copii în stadii avansate şi terminale. Din aceştia, sub 3% beneficiază de aceste servicii, care îi ajută să se poată bucură de viaţă în demnitate până în ultima clipă, alături de cei dragi.

Cum ar trebui să arate pactul de sănătate
Potrivit președintelui asociației mureșene, ec.Ionela Ciotlăuş, pactul respectiv ar trebui să dezvolte politici naționale și locale de sănătate care să răspundă nevoilor pacienţilor cu boli terminale sau limitatoare de viaţă; politici naționale și locale de sănătate cuprinzătoare care să asigure integrarea îngrijirilor paliative, împreună cu celelalte servicii de sănătate; să asigure accesul la medicaţia esenţială, chiar şi la cele cu regim special, tuturor celor care au nevoie de ele; să garanteze că personalul din sistemul de sănătate va primi formarea profesională în îngrijiri paliative şi controlul durerii în cadrul pregătirii de bază şi post-bază; să adopte schimbările necesare în curricula de învăţământ pentru profesiile din sănătate (medicină, nursing, farmacie, psihologie etc.), pentru a se asigura că toţi profesioniştii din sănătate dobândesc cunoştinţe de bază cu privire la îngrijirea paliativă şi sunt capabili să o furnizeze, indiferent la ce nivel lucrează în sistemul sanitar; să creeze şi să dezvolte planuri de înfiinţare şi implementare de unităţi, grupuri şi programe de îngrijiri paliative, în funcţie de indicatorii de morbiditate şi mortalitate şi datele legate de gradul de dispersare a populaţiei; să garanteze pacienţilor şi familiilor lor exercitarea în mod real a dreptului de a beneficia de îngrijiri paliative și să promoveze dreptul la îngrijiri paliative.

Serviciile paliative, prea puțin dezvoltate
Anul trecut, în cadrul celei de-a VXI-a ediții a Conferinței Naționale de Îngrijiri Paliative, eveniment ce s-a desfășurat la Târgu-Mureș, președintele Comisiei de Îngrijiri Paliative din cadrul Ministerului Sănătății, conf. dr. Daniela Moșoiu,
a afirmat că la Târgu-Mureș serviciile paliative nu sunt prea bine dezvoltate. Aceasta a transmis că se dorește înființarea a 90 de ambulatorii de îngrijiri paliative și 29 de unități noi cu paturi în țară, fiind, în prezent, peste 7% servicii specializate în România. Ea a subliniat că mulți pacienți ajung în spitale, în urgență, în secțiile de terapie intensivă, unde n-ar trebui să fie locul lor. Ea a mai spus că este necesară munca în echipă, iar astfel să fie incluși în echipă medicii, asistenții medicali, asistenții sociali, preoții și psihologii, care să ajute bolnavii. „Aceste servicii vizează omul bolnav, nu vizează o boală sau un organ bolnav. Ca să îngrijești un om bolnav care se confruntă cu probleme serioase de sănătate, care are probleme emoționale serioase sau care își pune niște probleme emoționale, sigur că acolo ai nevoie de o echipă, iar ceea ce promovează îngrijirea paliativă este exact această muncă în echipă. Ea nu aparține nici doctorului, nici asistentului, nici asistentului social, ci aparține tuturor împreună: psihologului, preotului, deci în echipa minimă. În echipa minimală, noi considerăm că trebuie să fie pe lângă medic, asistent medical, asistent social, preotul, dar și psihologul, pentru că nevoile emoționale sunt majore când te confrunți cu o boală serioasă. Până la urmă, boala este cu impact nu numai pentru pacient, ci pentru întreaga lui rețea socială. Un alt membru important în echipa de paliație este voluntarul”, a explicat conf. dr. Daniela Moșoiu.

18 județe nu au servicii de îngrijiri paliative
Tot atunci, președintele Asociației Naționale de Îngrijiri Paliative, Mălina Dumitrescu, a afirmat că 18 județe ale țării nu au încă deloc servicii de îngrijiri paliative, iar anual ar avea nevoie de îngrijiri paliative 150.000 de pacienți. „Există o legislație care permite controlul durerii în bună măsură și asigurarea medicației în acest scop. Ceea ce nu este foarte bine delimitat este modul în care aceste servicii s-ar dezvolta la nivel coerent de țară, pentru că fiind lăsate la latitudinea celor care au aceste inițiative suntem încă în situația în care 18 județe nu au încă deloc servicii de îngrijiri paliative. Îngrijirea paliativă e un domeniu nou în România. El există din 1992 încoace, dar dezvoltarea lui este încă lentă și insuficientă pentru a acoperi nevoile naționale. Vorbim de o îngrijire complexă care se adresează pacientului în complexitatea lui, nu doar bolii în sine. Vorbim de bolnavi care suferă de boli cronice progresive, boli incurabile, și pentru care îngrijirea se concentrează pe asigurarea calității vieții pacientului și pe suportul acordat familiei, pentru că vorbim de peste 150.000 de pacienți care avea anual nevoie de îngrijiri paliative și despre o repercusiune mult mai largă asupra familiei și mediului social atunci când se confruntă cu existența în familie a unui bolnav incurabil”, a precizat Mălina Dumitrescu.