Trei sportive Together Dance, calificate la Cupa Mondială Sport
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 462 Vizualizări

Trei sportive Together Dance, calificate la Cupa Mondială

111Sportivele Asociaţiei Sportive Club Together Dance Târgu-Mureş au participat, recent, la ESDU DanceStar, competiţie organizată la Bucureşti, care a avut ca miză selecţia pentru Word Dance Masters 2016 – Croaţia. Trei dintre acestea, Monica Duca, Daniela Vlagea şi Simona Matei, s-au calificat la prestigioasa competiţie care va avea loc în luna mai, în Croaţia. Detalii cu privire la obiectivele Asociaţiei Sportive Club Together Dance am aflat de la Palosi Tunde, antrenoare şi preşedintele Asociaţiei Sportive Club Togetherdance Târgu-Mureş.

Reporter: Care sunt noutăţile de la clubul Together Dance?

Palosi Tunde: Pe lângă numeroasele competiţii la care ne-am aventurat încă de la începutul sezonului, din septembrie, fetele noastre tocmai s-au întors de la ceea mai importantă competiţie a anului, şi anume ESDU DanceStar, la finalul căreia s-a decis cine va reprezenta România la Cupa Mondială din Croaţia, unde anul trecut au reuşit să obţină rezultate impresionante şi sper că şi în acest an va fi la fel.

Rep.: Ce rezultate aţi obţinut la ESDU DanceStar?

P.T.: Calificarea pentru marea finală s-a ţinut în Bucureşti, iar dintre sutele de participanţi eleva noastră de doar 12 ani Monica Duca s-a calificat obţinând locul doi la dans acrobatic, iar trio-ul alcătuit de Daniela Vlagea – 14 ani, Simona Matei – 16 ani şi Monica Duca au obţinut locul unu tot la acelaşi stil reprezentativ pentru clubul Togetherdance, şi anume dansul acrobatic.

Rep.: Ce urmează?

P.T.: Cele trei campioane visează să ajungă şi anul aceasta să îşi reprezinte oraşul peste hotare însă organizarea deplasării lor pare a fi o provocare, deoarece acest lucru nu va fi posibil fără sprijinul unor sponsori. Clubul în sine este deja într-o altă pregătire cu formaţia de elită de 24 de fete, într-o competiţie ce vizează calificarea la Europene în Showdance în Germania, demers foarte solicitant din punct de vedere financiar pentru parinţi, astfel încât aceaştia nu îşi mai permit să se gândească cum să le trimită pe cele trei fete în Croaţia…

Rep.: Ce costuri presupune participarea la Campionatul Mondial din Croaţia?

P.T.: Costurile se ridică la peste 1.000 de euro pentru cele trei campioane, sumă care pare aparent mică dacă este să ne gândim la firme şi societăţi, carora o să le solicităm ajutorul pentru sprijinirea acestor copii minunaţi care au făcut un stil de viaţă din acest sport, prin devotamentul şi seriozitatea lor. Cea mai mare problemă este deplasarea, problemă care anul trecut a fost soluţionată de către oameni inimioşi ai conducerii oraşului, cum ar fi domnul Claudiu Maior, care ne-a ajutat cu transportul, înţelegând importanţa acestei competiţii atât pentru fete, cât şi pentru oraşul în sine. Vom fi nevoiţi să solicităm din nou ajutor, cu speranţa că vom găsi o mână de ajutor pentru a sprijini aceşti copii să ajungă acolo unde le este locul şi anume pe o scenă mondială! Pentru a face un sport de performanţă este nevoie de ani de muncă grei, ambiţie şi talent, dar nu în ultimul rând de încrederea celor din jur, pentru că drumul spre aur nu este uşor, fetele lucrând câtodată un an întreg pentru o evoluţie de două minute pe scenă.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!