Clar că o „să zicem da!” Cultură
  • vali.covaciu
  • 0 comentarii
  • 302 Vizualizări

Clar că o „să zicem da!”

sa zicem da, teatrul nationalDuminică, de la ora 17.00, am fost la premiera celui mai recent spectacol al Trupei Guga Jr., a Teatrului Național din Târgu-Mureș, „Să zicem da!”. Și… da, din prima, Rareș Budileanu, antrenorul celor 13 elevi, Dobrina-Larisa Ioana, Dragoş István, Gall Karla, Gorea Raul-Augustin, Kiorean Cosmin, Moldovan Dorothea, Moldovan Rareş, Poienar Alexandra-Gabriela, Rus Alexandra-Bianca, Sămărtean Ana-Carina, Şteţco Patricia-Alexandra, Ungur Mirela-Ligia și Şuteu Adelin (la pian) a făcut o treabă bună de tot. Campionatul de improvizație a făcut un pui chiar viguros.
sa zicem da 2Știți formatul… știți despre ce e vorba. Aceleași exerciții de improvizație le pun creativitatea la treabă și juniorilor. Începutul a fost puțin-puțin crispat, dar apoi lucrurile au mers din ce în ce mai bine. Oamenii au umor, se simt bine împreună, iar publicul, de această dată format în general din părinți și prieteni, a răspuns pe măsură energiei venite dinspre scenă. Actorii au improvizat o călătorie mai năbădăioasă cu avionul, cântece amuzante, încurcături la frizerie, o intrigă în subsolul teatrului, alta cu valențe de roman baroc s-a „desfășurat” în jurul morilor de vânt din Olanda, am văzut și o scenă de teleshopping – la care am râs chiar bine, și așa mai departe. Referințele la literatura din programa școlară –fiind și în pragul simulării examenului de Bacalaureat, au stârnis râsul de fiecare dată, vârf de lance au fost „Moara cu noroc” și al său Lică Sămădău.
Normal, vă invit să mergeți să-i vedeți cu prima ocazie!

Foto: Bristena

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE