USAMV Cluj – Azomureş, parteneriat pentru fertilizări eficiente

Un sistem modern de dozare şi aplicare a îngrăşămintelor chimice a fost prezentat la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj, în cadrul unei întâlniri cu fermieri din întreaga Transilvanie. Cele patru reguli de aplicare corectă a fertilizanţilor au fost adoptate de către Asociaţia Internaţională a Industriei Fertilizanţilor şi încadrează o agricultură sustenabilă şi o asociază cu aplicarea fertilizanţilor.

Procedeul este sprijinit de producătorul Azomureş şi urmează a fi aplicat şi promovat de USAMV Cluj-Napoca, iar prezenţa fermierilor este premisa unei bune promovări şi în practica agricolă, pe scară largă. În sprijinul acesteia, universitatea va elaborat un ghid detaliat.

Manifestarea la care prof. Cornel Cătoi a participat din noua poziţie de rector al prestigioasei instituţii de învăţământ a fost găzduită de Facultatea de Agronomie a USAMV Cluj-Napoca, iar decanul facultăţii, profesor Roxana Vidican, a expus în cadrul întâlnirii elementele principale pe care se bazează acest concept quadripartit, accentuând adaptabilitea fertilizanţilor la noile condiţii climatice ale României.

Cele patru reguli privesc tipul fertilizanţilor, doza, momentul și locul de aplicare a îngrășămintelor. „Fertilizarea este eficientă cu adevărat dacă actualizază cerinţele nutritive ale plantelor cu însuşirile solului, dar, în acelaşi timp, are un caracter integrat în tehnologiile agricole aplicate pentru a conduce la obţionerea unor producţii vegetale ridicate, de calitate, concomitent cu prezervarea mediului înconjurător,” a afirmat prof. Roxana Vidican.

Creşterea producţiei în fermele agricole, creşterea sustenabilităţii exploataţiei agricole şi protejarea mediului înconjurător sunt factori care sunt urmăriţi în termeni de eficienţă economică, vizată de conceptul 4C.

Ghidul de bune practici urmăreşte diminuarea pierderilor de nutrienţi, mai ales creşterea gradului de absorbţie a acestora în plante, dar şi să ofere o bază ştiinţifică în evaluarea corectă a necesarului de nutrienţi.

Fiecare fermier se întreabă, pe bună dreptate, dacă foloseşte tipul optim de îngrăşământ pentru cultura respectivă, dacă a ales doza optimă, la timpul potrivit şi la locul potrivit. Cunoaşterea celor patru C înseamnă practicarea unei agriculturi durabile, cu abordarea unor obiective economice, în primul rând, creştere veniturilor în fermă şi creşterea randamentului culturilor agricole.

Există şi obiective sociale, legate de creşterea calităţii vieţii în mediul rural, prin acces la educaţie şi alimentaţie conformă, dar şi obiective ecologice, conectate cu reducerea impactului asupra mediului şi a poluării în urma irigării, prin menţinerea nutrienţilor la dispoziţia plantei.

Pentru o bună implementarea a celor 4C în ferme trebuie cunoscute principiile de aplicare a fertilizanţilor, conform celor patru reguli, să se identifice corect obiectivele specifice fiecărei ferme, încadrate în sistemul de producţie agricolă practicat. Urmează selectarea acelor practici de management corespunzătoare obiectivelor de producţie, însă doar în conformitate cu condiţiile specifice, sol, climă şi sistemul de cultură.

Trebuie ales corect de patru ori tipul, doza, momentul şi locul de aplicare a fertilizanţilor, ceea ce va servi utilizării eficiente pentru nutriţia plantelor. Codul de bune practici porneşte de la principii ştiinţifice cu caracter general din chimie, biologie, fiziologie vegetală, pedologie, ecologie agricolă şi economie.

Principiile 4C sunt mai eficiente atunci când sunt aplicat asociat altor tehnologii conservative şi oferă flexibilitate fermierilor, punând la dispoziţie cadrul necesar ca aceştia să selecteze cea mai bună opţiune în utilizarea fertilizanţilor.

Aceste principii pot fi implementate atât în fermele mari, cât şi în cele de tip familial, nu sunt universale, ci depind de sol, de climă şi de tehnologia aplicată.

Primul C este alegerea corectă a tipului sau sortimentului de îngrăşământ, cu scopul de a asigura substanţele esenţiale necesare creşterii plantelor. Factorii agronomici care concură la alegerea tipului de îngrăşământ sunt legaţi de sol, de cultură, de tehnologia pe care fermierul o are la dispoziţie. În alegerea sortimentului trebuie ţinut cont şi de factorii climatici, mai ales de temperatură, de precipitaţii şi de vânt. Nu trebuie uitată compoziţia chimică a acelui îngrăşământ şi relaţia între elementele nutritive, sinergismul dintre ele şi compatibilitea între culturi.

Codul de bune practici presupune adaptarea tipului de fertilizanţi la cerinţele culturii, la proprietăţile solului şi la echilibrarea raportului azot-fosfor-potasiu, pentrua deveni cu adevărat eficient.

Al doilea C înseamnă alegerea corectă a dozei de îngrăşământ, în funcţie de aprovizionarea solului cu elemente nutritive şi cu dinamica nutrienţilor în sol. Apoi trebuie luat în considerare consumul specific al culturilor şi cunoaşterea modului în care se sincronizează absorbţia cu fazele de vegetaţie ale culturilor. Un element nou şi nepracticat în România este analiza plantelor pentru a fi identificate carenţele în elemente nuritive, fenomenele de fitotoxicitate sau acumularea de metale grele.

Codul de bune practici presupune fixarea unui nivel realist al producţiei, adaptat condiţiilor specifice, corelat cu analizele de sol, cu analiza plantei.

Alegerea corectă a momentului aplicării este al patrulea C şi ea se face în funcţie de dinamica nutrienţilor din sol şi corelarea cu necesarul de nutrienţi pe faze de vegetaţie, în funcţie de tehnologia de cultură aplicată şi mai ales cu recunoaşterea rolului pe care îl au factorii de mediu, seceta, vântul în necesarul de nutrienţi.

Codul de bune practici recomandă o fertilizare la semănat şi fazială pentru a favoriza absorbţia elementelor nutritive atunci când planta are nevoie şi presupune utilizarea de produse cu absorbţie lentă, cu inhibitori sau stabilizatori pentru a determina disponibilitatea nutrienţilor atunci când planta are nevoie.

Ultimul C este alegerea corectă a locului, respectiv a modului de aplicare a îngrăşămintelor. Acesta se alege în funcţie de particularităţile morfologice ale rădăcinilor plantelor şi este legată de distribuţia spaţială a sistemului radicular şi de dinamica absorbţiei de nutrienţi, de riscul pierderilor de nutrienţi, cu minimizarea impactului negativ asupra mediului.

Codul de bune practici presupune metode conservative de lucrare a solului, culturi de acoperire, chiar irigaţii acolo unde condiţiile climatice o cer şi încorporarea nutrienţilor pentru a evita pierderea acestora în mediu şi menţinerea lor în zona de aplicare, pentru a fi accesibili plantelor.

Contractul de parteneriat între producătorul de fertilizanţi Azomureş şi lumea ştiinţifică, reprezentată în cazul de faţă de USAMV Cluj a fundamentat un cod de bune practici pentru aplicarea corectă a celor 4 elemente, dar înseamnă mai mult decât atât, el reprezentând păstrarea unei legături puternice între fermieri, universitate şi producătorii de fertilizanţi, cele trei elemente necesare unei agriculturi eficiente, menite să asigure sustenabilitatea fermelor din România.

Alice Valeria MICU