Home / Social / Elevii de la Arte încurajează concertele educaționale pentru copii

Elevii de la Arte încurajează concertele educaționale pentru copii

DOMAHIDI

Dacă un copil simte muzica în el și o caută, are nevoie de cineva care să-i protejeze potențialul, să-l încurajeze pe drumul înspre performanță și să-i dea aripi să se dezvolte. Fără muncă nu poți să faci nimic. Fără tehnică la fel. Fără bani nici atât. Câtă muncă există în spatele unui concert susținut și câtă dăruire, ne pot spune doi elevi ai Liceului Vocațional de Artă, aleși pe sprânceană, Kata Domahidi, violoncelist și Péter Domahidi, violonist. Deși au același nume de familie, nu sunt legați prin nici un grad de rudenie, dar îi leagă aceeași pasiune, au curajul să își asculte inima și intuiția.

 KATA 2

”Ori de câte ori cânt, eu mă bucur foarte mult” ne spune Kata Domahidi, singurul elev al Liceului Vocațional de Artă care studiază violoncelul și care, prin dăruire și sensibilitate, este o sursă de inspirație și valoare pentru cei din jurul ei. Pentru a studia violoncelul, ca și orice alt instrument muzical, trebuie să ai abilități muzicale și să îți dorești să înveți acest instrument. Studierea unui instrument, oricare ar fi acesta, presupune o investiție importantă de timp și efort, iar familia are o importanță covârșitoare în formarea talentului și caracterului unui copil, implicit al viitorului adult. Kata este elevă în clasa a XII-a B, Liceul Vocațional de Artă, diriginte Madaras Ildiko. De la o vârstă fragedă și-a testat aptitudinile muzicale și a fost susținută de ambii părinți să urmeze acest drum, iar model a avut-o chiar pe mama ei, care cântă tot la violoncel, la Filarmonica de Stat din Târgu Mureș.

Dorința de a nu dezamăgi

”Chiar dacă de la bun început mi-am stabilit unele priorități și scopuri clare, anul trecut am cochetat cu ideea să studiez în domeniul comunicării, dar în final tot instrumenul l-am ales. După ce voi absolvi liceul, voi da la Conservator, aș vrea să cânt într-o orchestră, alături de mama mea. Am aprofundat tehnica și interpretarea cântatului la violoncel pentru că, din cele opt clase de instrument ale Liceului Vocațional de Artă, sunt singurul elev care studiază violoncelul. Ca urmare, fiind singură în orchestră, am fost supusă presiunii, motiv pentru care m-am ambiționat, știam că totul depinde de mine.

Investiție de mii de euro

Fiecare copil se naște cu anumite daruri și trebuie încurajat să creadă în ele. Doar așa se poate dezvolta ca adult cultivat, echilibrat, capabil și responsabil pentru ce se întâmplă mâine, cu alte cuvinte om în stare să-și ia viața în propriile mâini și să o conducă pe cel mai bun drum. Puțini știu însă cât costă investiția într-un elev performant, indiferent că studiază artele sau informatica, sau face un sport. Violoncele acustice de exemplu, pentru începători, studenți, profesioniști și maeștri, seturi complete de violoncele cu accesorii, au prețuri care diferă. Estimativ, însă, un violoncel costă aproximativ 1000 de euro, cele de la școală, dar un violoncel bun costă 3000-4000 de euro.

Kata locuiește în satul Berghia și de cele mai multe ori lasă violoncelul la școală, dar în week-end trebuie să-l ducă acasă, pentru a-l știi mai în siguranță. Temperaturile extreme dăunează lemnului și pot provoca dezlipirea sau chiar spargerea cutiei de rezonanță, de aceea este recomandat să fie păstrat într-un colț mai ferit al încăperii, în picioare, cu călușul spre perete. Pentru a fi protejat în caz de transport sau chiar și în casă, este bine ca violoncelul să aibă husă sau cutie. Din când în când trebuie șters cu o soluție specială de curățat instrumentele cu coarde. De obicei se folosesc soluții separate pentru lemnul violoncelului și pentru coardele acestuia, dar există, mai rar, și unele mixte, folosite pentru ambele.

Charlie și Mimo să le fie numele!

”Neștiind dacă e de genul masculin sau feminin, am ales un nume de botez unisex pentru viloncelul meu, Charlie, violoncelul și Mimo e arcușul. Nu e foarte greu, dar e incomod să-l transport, în special în autobuz. Mulți dintre prietenii mei se distrează pe tema asta. Într-o mulțime de oameni, unde apare un violoncel, acolo e și Kata”.

Cvartet în familie

Cu seriozitate și putere de muncă, dorință de cunoaștere și de perfecționare, Kata împletește armonios pasiunea pentru cântat, cu literatura, limba maternă și filosofia. În plus, îi place să stea cu copiii, să aibă rolul de babysitter. ”Mă fascinează personalitatea, curiozitățile și nevoile lor și am multă răbdare cu cei mici. Am trei surori, sora cea mare studiază flautul la Cluj Napoca, este în anul III și mai am două surori mai mici care cântă la vioară. Uneori, cântăm într-un mic cvartet, așa, pe la reuniuni familiale” ne mai povestește Kata.

O familie împlinită în care, tatăl, alături de 5 femei, nu se simte deloc în inferioritate. ”Avem și doi căței, masculi, deci există oarecum un echilibru în familie, Rugo, e un schnauzer pitic și Pancel, o corcitură drăguță, care când a venit la noi era slăbit și nemâncat, dar după ce l-am ținut câteva zile, nu ne-am mai despărțit de el.”

După cum ne povestește eleva, violoncelul are dimensiuni mult mai mari decât vioara sau viola și un registru mai grav. Se ține vertical, între genunchi, sprijinit pe podea cu un picior, de metal sau lemn, cu vârf ascuțit. Acordajul este cu o octavă sub cel al violei.

peter domahidi

”În viitor, vreau să studiez la Conservator și să cânt la Opera Națională Română Cluj-Napoca, ca violinist. Voi face masteratul în interpretare muzicală sau ca dirijor și voi studia inginerie audio, timp de un an de zile” ne spune Peter Domahidi.

Peter Domahidi este coleg de clasă cu Kata Domahidi, nu sunt rude, dar sunt prieteni foarte buni legați de aceeași pasiune: muzica. Ascultă jazz, rock classic și cântă la vioară în orchestra Liceului Vocațional de Artă. Are un frate absolvent al Facultății de Biologie și Geologie Universitatea Babeș-Bolyai, care lucrează la Cluj-Napoca, iar sora e studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș.

”Când îți place ceea ce faci, înveți cu plăcere. O singură lecție mi s-a părut dificilă, în clasa a IX a când am început să exersez din Simfonia a patra Ceaikovski, așa zisa ”rupere de mâni”, care e foarte greu de interpretat alături de alți 35 de copii din orchestră” adaugă tânărul.

Studiezi un an pentru 5 minute de interpretare

În calitate de cercetător al muzicii lui Mozart și al altor compozitori clasici, Ceaikovski s-a luptat toată viața cu problemele de arhitectură din cadrul compozițiilor. Era foarte preocupat de forma muzicală și abia cu “Simfonia a patra” a dezvoltat un gen de formă care se potrivește cu natura lirică și impetuoasă a muzicii lui.

”Puțină lume știe, dar pentru 5 minute de cântare, poate studiezi chiar și un an de zile ca să treci arcușul cu sunet curat, limpede, transparent, trebuie să studiezi şi mental, şi cu partitură, şi cu vioara în mână. În echipă, în orchestră, fiecare trebuie să știe ce are de făcut, ca la armată, stâng-drept, stâng-drept, iar dacă unul a greșit cadența, totul se destramă ca o piramidă construită din cărți de joc”, concluzionează elevul.

Pot exista nenumărate motive ca o notă să fie prea sus sau prea jos… o chestiune elementară de deprindere a urechii? Sau calea între ureche si deget nu e bine stabilită în așa fel încât degetul nu-i în stare să schimbe ceea ce sună neplăcut pentru ureche? Sau poate degetul al doilea, al treilea sau al patrulea nu e suficient de flexibil pentru a găsi centrul notei? Concluzia? A cânta la un instrument, nu este un lucru care poate fi învățat într-o zi, ci în fiecare zi a vieții.

Concertele educaționale pentru copii

Specialiștii au descoperit că IQ-ul unui copil sau adult poate crește cu până la 7 puncte, prin simpla studiere a unui instrument muzical, chiar și în scop recreativ. ”Binevenite sunt și concertele educaționale pentru copii ce au loc la Filarmonica de Stat în ultima zi de vineri a fiecărei luni calendaristice. Aici, de mici, copiii de la toate școlile au oportunitatea să-și cultive o educație generală cât mai vastă în muzica clasică. Spre exemplu, se interpretează Simfonia Despărțirii de Haydn, care se încheie cu instrumentiștii părăsind scena unul câte unul, până ce rămân doar ultimii doi violoniști și dirijorul. Aici li se explică copiilor în detaliu tematica, instrumentele, faptul că simfonia a fost scrisă de Haydn cu scopul de a susține muzical un protest al membrilor orchestrei sale de la castelul Esterházy, ei fiind nemulțumiți de banii pe care îi primeau” ne explică Péter.

Încă de la înfiinţarea sa, Filarmonica s-a ocupat de organizarea concertelor lecţie şi educative. Acestea erau concerte de popularizare îmbinate cu texte mai lejere sau de specialitate.

În acele vremuri eroice artizanul acestor manifestări era eruditul Antalffy Endre, care şi în domeniul muzicii era la el acasă reuşind să apropie publicul de capodoperele sonore. Continuarea acestor tradiţii într-un cadru organizat era o sarcină uriaşă pentru colectivul Filarmonicii care s-a angajat să ducă la bun sfârşit această acţiune, mulţi tineri care au partipat la aceste “lecţii de muzică” devenind apoi melomanii concertelor simfonice de mai târziu. Sistemul de concerte educative era organizat la două nivele, unul pentru clasele mari cu program mai dificil, iar celălalt pentru elevii claselor elementare şi avea o tematică mai simplă.

Timp de aproape patru decenii cel care a organizat acest sistem de concerte a fost compozitorul Csíky Boldizsár, dovedind răspundere, pasiune şi competenţă în realizarea acestei sarcini dificile, dar nobile.

Concepute cu o tematică variată, programele educative destinate elevilor claselor I-IV respectiv V-VIII continuă acestă tradiţie a concertelor, călăuza celor dornici să afle mai mult despre muzică în această stagiune fiind profesoara dr. Dorina Pop.

Potrivit unui studiu publicat în revista Psihologia Muzicii, copiii care urmează cursuri de muzică în mod regulat reușesc să atingă performanțe de învățare superioare, comparativ cu școlarii care nu au preocupări muzicale. Elevii care învață să cânte la un instrument muzical sunt mai pasionați de lectură, rețin informațiile mult mai ușor și le procesează mai eficient, potrivit psihologilor implicați în cercetare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

”Cuierul gratuit”, acțiune caritabilă pentru nevoiașii din Târgu Mureș

Oamenii nevoiaşi se pot îmbrăca şi încălţa pentru iarnă, începând de luni până în data …