
- teodora.mindru
- 0 comentarii
- 738 Vizualizări
Imunologia pediatrică, domeniul codaș al pediatriei
11 martie 2016Caravana Imunopedia, pentru depistarea precoce a copiilor cu boli imunologice, ajunge vineri, 18 martie, la Hotelul Continental din Târgu-Mureș. Aceste cursuri de instruire sunt adresate medicilor, fiind organizate cu scopul de a se scurta durata de diagnosticare a copiilor cu imunodeficiențe și cu boli autoimune.
Potrivit organizatorilor, la cursuri sunt invitați să participe medici de familie, pediatri, neonatologi, dermatologi, ORL-iști și alergologi. „Prin aceste cursuri pentru medici, încercăm să îmbunătățim șansa de a trăi, precum și pe aceea de a trăi fără sechele pentru acești copii, prin diseminarea de informații specifice, necesare diagnosticului și tratamentului, precum și prin îmbunătățirea rețelei medicale, care să îi aibă în vedere și pe ei și nevoile lor”, a transmis inițiatorul proiectului, șef de lucrări dr. Alexis Cochino, medic primar pediatrie, specialist în alergologie și imunologie clinică, din București.
Educație medicală precară
La evenimentul din Târgu-Mureș, lectorii invitați sunt: prof. dr. Ioan Gherghina, prof. dr. Mircea Nanulescu, dr. Brîndușa Căpîlna și dr. Oana Farkaș. Specialiștii susțin că imunologia pediatrică este un domeniu neglijabil al pediatriei. „Departe de a fi singurul domeniu neglijat al pediatriei, imunologia pediatrică este probabil pe primul loc. Copiii cu imunodeficiențe si cei cu boli autoimune petrec ani până la diagnostic și tratament, uneori până fac leziuni ireversibile ale organelor țintă, alteori până mor. Pe langă durerea pierderii unui copil, fie el propriu sau doar pacient, aceasta atrage cel puțin în domeniul imunodeficiențelor primare, boli genetice și riscul recurenței. Toate acestea se întâmplă din cauza sărăciei de informații și educație medicală în domeniu și a numărului mic de centre și specialiști”, a arătat dr. Alexis Cochino.
Temele abordate
Programul de vineri cuprinde următoarele prezentări: „Imunodeficiențe sindromatice”, „Imunodeficiențe combinate”, „Imunoterapia nespecifică în infecțiile respiratorii la copil”, „Profilaxia corectă a deficitului de vitamina D. Implicațiile imunologice ale acesteia”, „Deficite de anticorpi”, „Deficite ale fagocitelor”, „Durerea aparatului locomotor în pediatrie”, „Artrita idiopatică juvenilă”, „Febre periodice”, „Dermatomiozita juvenilă”, Lupus eritematos sistemic”, „Sclerodermia”, „Boala Kawasaki”, „Tratamentul cu imunosupresoare”, „Tratamentul cu corticosteroizi sistemici”, „Vaccinurile în imunologia pediatrică” și „Imunoglobulinele în imunologia pediatrică”. Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0723-754.574 sau la adresa de e-mail: mihaela.ene@eventspartners.ro. Persoana de contact este Mihaela Ene.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu