Home / Social / Ansamblul cameral Duo Cello Jaya concertează la Târgu Mureș

Ansamblul cameral Duo Cello Jaya concertează la Târgu Mureș

Distribuie

2013_01_23_ella_bokor_si_mircea_marian_5_rsz

Teatrul pentru Copii și Tineret Ariel va găzdui un concert susținut de Duo Cello Jaya, unul dintre cele mai apreciate ansambluri camerale din România. Evenimentul va avea loc în data de 20 martie, de la ora 18:00, cu intrare liberă, potrivit informațiilor furnizate de Gavril Cadariu, Directorul Teatrului.

Concertul de la Târgu Mureș este dedicat Zilei Internaționale a Teatrului pentru copii și tineret și se înscrie în turneul național „Tales” susținut de Duo Cello Jaya în perioada 19 – 31 martie în orașele Sibiu, Târgu – Mureș, Craiova, Sinaia, București și Pitești.

Rolul de povestitor în acest turneu îi revine actriței Ioana Flora, a cărei activitate în cinematografie i-a adus în ultimii ani premiul pentru „Cea mai bună actriță” la numeroase festivaluri internaționale, respectiv Salonic, Aubagne, selecție la Cannes și Premiul Gopo. Al doilea invitat special va fi soprana Veronica Anușca, una dintre vocile noii generații, distinsă cu numeroase premii naționale și internaționale pentru interpretare. Împreună vor reda un ambient sonor inedit într-un format nou de spectacol menit să apropie publicul de rezonanțele nemaipovestite ale violoncelului.

Să gândești în basme și să vorbești în versuri

Farmecul de poveste al violoncelului va prinde viață prin programul propus de Ella Bokor și Mircea Marian, violonceliști remarcați în formula de duo în ultimii 5 ani pe scenele marilor săli de concert din România.

„Am ales numele turneului Tales pentru că adorăm să ascultăm sunetul poveștilor din vremuri imemoriale pe când «lumea gândea în basme și vorbea în versuri». Sunetul violoncelului reușește, de multe ori, să vibreze până departe în labirintul poveștilor noastre interioare și să aducă la suprafață semnificații pline de farmec. Sperăm să reușim împreună să spunem aceste povești, prin intermediul acestui turneu” ne explică Ella Bokor și Mircea Marian.

Ella Bokor și Mircea Marian sunt absolvenți ai Universității Naționale de Muzică din București la clasa de violoncel a profesorului Marin Cazacu, personalitate remarcabilă a muzicii culte românești care a avut o însemnată contribuţie în formarea lor ca instrumentiști şi sub a cărui îndrumare s-au perfecţionat în calitate de ansamblu cameral.

Zeița Jaya, sursă de inspirație

Duo Cello Jaya a fost fondat în anul 2008 împrumutând numele zeiței hinduse Jaya, Ella Bokor și Mircea Marian concertând în această formulă de cinci ani. Cei doi violonceliști sunt definiți prin talentul, eleganța, energia și dedicația prin care își prezintă programul concertelor, oferind publicului mereu un repertoriu muzical vast, mai rar întâlnit în sala de concert.

De-a lungul timpului, s-au făcut remarcați pe scene precum Sala Mică a Ateneului Român, la Academia Franz Liszt din Budapesta, Opera Națională din București, Institutul Cultural Român, Muzeul George Enescu, la Castelul Peleș, Palatul Mogoșoaia și la numeroase Festivaluri precum Baroque Week, Festivalul „Sergiu Celibidache”, Festivalul ”Enescu și muzica lumii”, IconArts, SoNoRo, Nocturne Baroce, Bucharest Music Film Festival, Noaptea Muzeelor.

Împreună sunt considerați vârfuri ale generației lor, Ella Bokor câștigând numeroase distincții precum: Premiul II și premiul special la ”Plovdiv International Chamber Music Competition 2015”, Premiul „Ion Voicu” și IconArts, Premiul II și Premiul special al Concursului „Paul Constantinescu”, premiul II la Concursul „Mihail Jora”, în timp ce Mircea Marian a obținut Premiul I la concursurile internaționale de la Chișinău și Liezen, și la concursurile „Mihail Jora” și „Paul Constantinescu” și multe alte recunoașteri care au contribuit la succesul acestui Duo.

Ella Bokor și Mircea Marian fac parte din Orchestra Română de Tineret și ansamblul Violoncelissimo fondate de maestrul Marin Cazacu și concertează alături de Orchestra Națională de Cameră Radio și Filarmonica ”George Enescu”.

Turneul Tales face parte din programului „Oportunități la tine acasă” coordonat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România. Programul a fost inițiat în anul 2009 și este dedicat tinerilor interpreți excepționali din domeniul muzicii culte din România, ce sunt promovați prin intermediul unor proiecte anuale organizate în principalele orașe din țară. În fiecare an, în cadrul programului se desfășoară peste 120 de concerte grupate în 4 stagiuni independente, ce atrag numeroși spectatori în plan național.

Programul concertului va cuprinde lucrările compozitorilor: Jean-Baptiste Barrière (1707 – 1747), Sebastian Lee (1805-1887), Johann Benjamin Gross (1809-1848), Jacques Offenbach (1819-1880), Camille Saint-Saëns (1835 – 1921), David Popper (1843-1913) și Diana Gheorghiu (n. 1979) a cărei compoziție „La capătul lumii” va fi prezentată în primă audiție absolută, fiind compusă special pentru acest turneu, pe versurile poetului Ioan Flora.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO: ”Marș pentru Viață”, la Sărmașu

Distribuie O nouă ediție a evenimentului ”Marșul pentru Viață”, organizat de Biserică Ortodoxă Sărmașu, Fundația …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.