Telders International Law Moot Court Competition, la Universitatea "Petru Maior" Invatamant
  • admin
  • 0 comentarii
  • 416 Vizualizări

Telders International Law Moot Court Competition, la Universitatea "Petru Maior"

222Sala Aula Magna a Universității „Petru Maior” din Târgu-Mureș va găzdui vineri, 18 martie, de la ora 9.00, faza națională a concursului internațional de pledoarii juridice Telders International Law Moot Court Competition.

Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș a fost desemmnată de către Grotius Centre of Leiden University (Haga), organizator al fazei naționale, datorită expertizei în domeniul acestui concurs și a rezultatelor obținute de către echipele universității la edițiile anterioare, responsabilii de organizare fiind conf. univ. dr. Nicolae-Dragoş Ploeşteanu din cadrul Departamentului de Drept și Administrație Publică şi Iulia Diana David, studentă în anul IV la specializarea Drept. „Echipele participante reprezintă Universitatea București, Universitatea de Vest Timișoara și Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, fiind coordonate de către avocat drd. Elena Lazăr – București, asistent drd. Sorina Doroga, domnul Vlad Macovei – Timișoara, conferențiar universitar dr. Laura Crăciuneanu şi domnișoara Violeta Bunici – Sibiu”, a precizat conf. univ. dr. Nicolae-Dragoş Ploeşteanu.

Jurizare la nivel înalt

Pledoariile se vor desfășura exclusiv în limba engleză conform programului stabilit de organizatori, iar cauza este intitulată „The interception in the Vinous Sea Dispute” și simulează un proces desfășurat în fața Curții Internaționale de Justiție de la Haga. „Pe fond cauza pune în discuție probleme de actualitate în relațiile internaționale, referitoare la refugiați, la rutele maritime pe care aceștia le urmează pentru a pătrunde în țările de destinație, abuzurile și riscurile pe care le suportă și le înfruntă în demersurile lor pentru o viață mai bună, precum și obligațiile ce revin statelor față de asemenea persoane. Evenimentul este public, însă intrarea în sală se face exclusiv în pauzele prevăzute în programul evenimentului. Acesta se adresează oricăror persoane care sunt interesate în domeniul argumentării juridice din domeniul cauzei ori pentru a avea un model de elită, cel mai reprezentativ la nivel național, cu privire la studenții participanți. Echipa universității câștigătoare urmează să reprezinte România la faza internațională care se va desfășura la Haga. Jurizarea celor trei runde de pledoarii se va face de către experți de excepție: doamna profesor Malgosia Fitzmaurice de la Queen Mary University of London, domnișoara dr. Leda Panaiot, consilier juridic superior din cadrul E-On România, domnul Andrei Palade din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. În cadrul evenimentului va exista un workshop asupra unei tematici de actualitate a dreptului internațional public, eveniment la care va participa domnișoara dr. Meagan Wong, specializată în dreptul mării, din cadrul Queen Mary University of London”, a subliniat conf. univ. dr. Nicolae-Dragoş Ploeşteanu.

Evenimentul Telders International Law Moot Competition este sprijinit de SCP Costea Greu & Asociații.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE