VIDEO, FOTO: Debut editorial pentru diplomatul Andrei Palade Cultură
  • admin
  • 0 comentarii
  • 1884 Vizualizări

VIDEO, FOTO: Debut editorial pentru diplomatul Andrei Palade

1A
Sala Mică a Palatului Culturii din Târgu-Mureş a găzduit sâmbătă, 19 martie, lansarea cărţii „Jurisdicţia universală asupra crimelor internaţionale”, autor Andrei Palade, fost student al Facultăţii de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative – Drept şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii „Petru Maior” Târgu-Mureş, în prezent diplomat la Ministerul de Externe al României.

Lansarea volumului, care a apărut sub egida Editurii Universitară, a avut loc în faţa unui public bun cunoscător al fenomenului juridic, acătuit, în mare parte, din cadre didactice, foşti sau actuali studenţi la Drept şi jurişti, iar misiunea de moderator i-a revenit conf. univ. dr. Daniel Ştefan, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative. „E un moment deosebit pentru comunitatea academică din Târgu-Mureş, pentru facultatea noastră şi în special pentru specialiştii din domeniul dreptului”, a afirmat conf. univ. dr. Daniel Ştefan.

1B

Bibliografie vastă

Prezentarea cărţii „Jurisdicţia universală asupra crimelor internaţionale” a fost realizată de avocatul Raul Miron, fost student al Universităţii „Petru Maior” şi de conf. univ. dr. Nicolae Ploeşteanu, directorul Departamentului de Drept şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii „Petru Maior”, totodată unul dintre îndrumătorii studentului Andei Palade în competiţii juridice prestigioase atât naţionale, cât şi internaţionale. „Rareori am avut ocazia la astfel de evenimente să vorbesc cu inima deschisă, să spun exact ceea ce simt, şi să folosesc nu cuvinte mari, ci cuvinte aproape de suflet. Este o plăcere şi o onoare să asist astăzi aici şi să spun câteva cuvinte despre cartea prietenului meu Andrei Palade. Mărturisesc că am avut plăcerea să fiu martor la creaţia acestei cărţi, care a început în urmă cu trei ani”, a afirmat avocatul Raul Miron, care a apreciat şi bibliografia vastă a cărţii, în proporţie de 90% din străinătate, de la universităţi celebre precum Cambridge sau Oxford. „Capitolul cel mai incitant al lucrării este acela privitor la momente din viaţa comunităţii internaţionale asupra jurisdicţiei universale, a cărui obiectiv este în realitate de a evidenţia existenţa sau inexistenţa unei opinio iuris sau a unei practici a statelor. Acest capitol pune în lumină existenţa unei poziţii privilegiate a statelor dezvoltate în raport cu celelalte state şi, pe de altă parte, o responsabilitate suplimentară pe care o au primele. Tocmai din acest motiv, autorul îşi încheie lucrarea concluzionând că într-o eră în care individul şi nevoia de a îndrepta nedreptăţile suferite de indivizi devine un factor din ce în ce mai pregnant în sistemul de drept internaţional, jurisdicţia universală încă funcţionează, în esenţă, sub paradigma dreptului internaţional clasic”, a subliniat conf. univ. dr. Nicolae Ploeşteanu.

Telders 2012, punctul de pornire al cărţii

Cuvântul de final i-a aparţinut, conform tradiţiei, autorului. „Punctul de pornire al acestei cărţi a fost concursul Telders din 2012. Ei bine, astăzi mă aflu aici şi cu prilejul fazei naţionale a Telders 2016, ambele cauze presupun situaţii de exercitare a jurisdicţiei universale de către instanţe naţionale pentru crime internaţionale, în 2012 era vorba despre genocid, iar în 2016 despre tortură. Am încercat să restrâng cât se poate de mult tematica abordată de lucrare. Am pornit de la o singură premiză, ce se întâmplă la nivel internaţional când se iveşte un diferend juridic în cauza exercitării jurisdicţiei universale de către o instanţă naţională? Pornind de la această întrebare am vrut să delimitez cât mai mult noţiunea de jurisdicţie universală”, a menţionat Andrei Palade, angajat al Ministerului de Externe al României din anul 2015.

[zizigallery id=1937]

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE