Home / Invatamant / FOTO: „Cărţile copilăriei” au ajuns la elevii din Mureş

FOTO: „Cărţile copilăriei” au ajuns la elevii din Mureş

Distribuie

DSC_0275Asociația Curtea Veche, cu sprijinul Azomureș și Dafcochim, a oferit miercuri, 23 martie, 2.000 de volume „Cărţile copilăriei” elevilor din județul Mureș în cadrul a două evenimente organizate la Şcoala Gimnazială Şăulia și Şcoala Gimnazială „Serafim Duicu” din Târgu-Mureş. La primele ore ale dimineții, copiii așteptau emoționați în sălile de clasă să ajungă în școlile lor invitații cu cărțile.

12525305_811565945642458_1646627446652116839_oCampania de miercuri s-a bucurat de succes, iar elevii mureșeni s-au arătat încântați și curioși de cărțile pe care le-au primit. Asociația Curtea Veche a revenit în județul Mureș unde a realizat prima donație de carte către 20 de școli din județ, în urmă cu un an, împreună cu Azomureș, Herlitz România și Diverta. Ambele evenimente organizate fac parte din programul național de lectură „Cărţile copilăriei” și cuprinde, alături de oferirea volumelor şi înființarea de cluburi de lectură, vizite în şcoli şi centre pentru copii, întâlniri cu părinţi, profesori şi elevi şi ateliere de lectură în librării. „Am oferit până acum câteva mii de cărți copiilor din mediul rural, iar reacțiile micuților de la întâlnirile organizate în diferite localități ne-au determinat să mergem mai departe. Cu fiecare pas pe care îl facem în derularea proiectului „Cărțile copilăriei” simțim că le-am dat o șansă în plus copiilor. Este foarte important să se înțeleagă că ei pot fructifica această șansă numai cu sprijinul profesorilor și a părinților. De această dată, fiind acasă, am inclus în program și o școală din Târgu-Mureș”, a declarat Mihai Aniţei directorul general al companiei Azomureş.

12671777_811565425642510_6200307650078913246_o„Este important să sprijinim proiecte care dezvoltă educația”
Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional, rata abandonului școlar, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum și dificultăţile în înţelegerea textelor sunt doar câteva dintre aspectele pentru care partenerii au decis să se alăture programului național de lectură „Cărțile copilăriei”. „Suntem o companie care, prin activitatea noastră economică, susține mediul rural. Este important pentru noi să sprijinim astfel de proiecte care dezvoltă educaţia şi pregătește viitoarea generaţie. Ai carte, ai parte!”, a declarat Ştefan Marinel, directorul diviziei Agro Dafcochim.

12891579_811565745642478_4893385752033885009_oO șansă în plus copiilor din mediul rural
Președintele Asociației Curtea Veche, Iren Arsene, a arătat că proiectul își propune să ofere o șansă în plus copiilor din mediul rural. Proiectul nu înseamnă doar cărți și atât, ci, prin intermediul cluburilor de lectură, coordonate de profesori și voluntari, copiii sunt învătați să citească și să iubească lectura. „Este un proiect care încearcă să ofere o șansă în plus copiilor din mediul rural, copiilor fermierilor sau a oamenilor care încearcă să evadeze din satul actual. Cărțile ajung acolo din generozitatea partenerilor noștri și a noastră. Încercăm să înființăm cluburi de lectură, încercăm să vorbim despre importanța lecturii. Este singura șansă care poate schimba ceva în rural. Anul acesta, am venit și la o școală din oraș. Este o excepție și o bucurie în același timp. Nu suntem chiar atât de stricți, dar venim dintr-un sat, din Șăulia. Au beneficiat de cărți 2.000 de copii, 1.200 de la Şcoala Gimnazială „Serafim Duicu” din Târgu-Mureș și restul de la Şcoala Gimnazială Şăulia”, a declarat Iren Arsene.

11063418_811565348975851_6238174239714712397_o„Este o acțiune interesantă”
Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, Ștefan Someșan, a spus că acțiunea este deosebit de interesantă pentru copii. „Este o acțiune interesantă la care am participat și anul trecut, deci ne aflăm la a doua ediție a unei acțiuni organizate de Editura Curtea Veche, care donează cărți copiilor. Practic, aduce o carte în casa fiecărui copil, cu sprijinul unor sponsori generoși. O activitate similară a avut loc în județ, unde copiii din mediul rural au beneficiat de aceste donații. Sperăm să continue această inițiativă”, a precizat Ștefan Someșan.

12891163_811565232309196_8916912701078200014_oUn prim pas în evoluția școlarilor
Purtătorul de cuvânt al companiei Azomureș, Ovidiu Maior, a transmis că aceste cărți reprezintă un prim pas pe care elevii îl fac în evoluția lor ca școlari. „Sunt întâlniri pe care le facem lunar în anumite zone rurale din România. Am ales să venim și în județul Mureș. Este important pentru comunitatea în care ne desfășurăm activitatea ca elevii să aibă parte măcar de ideea de a citi, le oferim o carte, e un prim pas pe care pot să-l facă în evoluția lor ca școlari. La Șăulia, am fost impresionați, pentru că îi vedeam cum povestesc și la un moment dat chiar voiau să facă schimb de titluri, pentru că sunt titluri diferite”, a afirmat Ovidiu Maior.

12891504_811566508975735_1165023661386359123_o„Dorim să-i facem pe copii să înțeleagă importanța lecturii”
Directoarea Şcolii Gimnaziale „Serafim Duicu”, Irina Vidrăsan, s-a arătat încântată că acest program de lectură a ajuns și în școala pe care o conduce. Aceasta a transmis un mesaj sensibil despre carte și lectură și i-a îndemnat pe elevii să iubească să citească. „Campania „Cărțile copilăriei”, inițiată de Asociația Curtea Veche cu sprijinul Azomureș și Dafcochim, a ajuns și în școala noastră. Prin acțiunea de astăzi, dorim să-i facem pe copii să înțeleagă importanța lecturii. Cartea este un cufăr cu pietre prețioase, iar iubirea pentru citit este cheia acestui cufăr. Pietrele prețioase sunt înțelepciunea dobândită prin citit care împodobește viața și ne face sufletul să sclipească”, a transmis Irina Vidrăsan.

12890909_811565112309208_5119930061424250318_o

12898195_811565192309200_8886932344965038331_o


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

INTERVIU – Patru elevi de la „Papiu”, calificați la Etapa Națională a Olimpiadei de Matematică. „Matematica este regina tuturor științelor”

Distribuie Performanță demnă de admirație și aplauze pentru patru elevi ai Colegiului Național „Alexandru Papiu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.