Home / Reviste / Reghin / Iuliu Moldovan, ultimele zile de activitate la spitalul din Reghin

Iuliu Moldovan, ultimele zile de activitate la spitalul din Reghin

Distribuie

iuliu moldovanDirectorul Spitalului municipal „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin, dr. Iuliu Moldovan, își desfășoară ultimele zile de activitate la spitalul în fruntea căruia s-a aflat din anul 2002. Zilele trecute, acesta și-a anunțat plecarea. Dr. Iuliu Moldovan se mai află în funcția de director până la data de 1 aprilie, după care la nivelul spitalului se va organiza concurs pentru ocuparea acestei funcții.

Contactat de cotidianul „Zi de Zi”, dr. Iuliu Moldovan a declarat că decizia de a pleca de la conducerea spitalului este una personală, iar în continuare își va îndrepta atenția asupra activității didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș.

Primarul municipiului Reghin, Maria Precup, regretă plecarea doctorului Iuliu Moldovan, cu care spune că s-a înțeles perfect pe parcursul acestor ani. Cât despre situația delicată în care se află spitalul cu procedura de retrocedare, Maria Precup susține că dr. Iuliu Moldovan s-a gândit la varianta containerelor, cum a fost la SMURD Târgu-Mureş, amenajate într-o parte sau alta a clădirii, până se va elucida problema cu retrocedarea. „Am un regret foarte mare prin plecarea lui Iuliu Moldovan, deoarece am făcut o echipă, ne-am înţeles perfect. La ora actuală, spitalul arată impecabil, lucrările au fost realizate cu bani puţini şi cu restricţia de a nu face investiţii, deoarece este în procedură de retrocedare. Am fost nevoiţi să facem doar reparaţii, să nu depăşim cadrul legal care nu ne permite să facem acest lucru. Chiar am stabilit un scenariu de a scoate Unitatea de Primiri Urgenţe în afara clădirii vechi a spitalului, deoarece nu ne permite infrastructura. Avem bani în buget pentru această investiţie, iar domnul director Iuliu Moldovan, împreună cu şeful de la achiziţii, a găsit varianta containerelor, cum a fost la SMURD Târgu-Mureş, amenajate într-o parte sau alta a clădirii, până se va elucida problema cu retrocedarea. În paralel, scriem un proiect pentru un spital nou, pe jumătate din terenul aferent spitalului, pe terenul nostru care nu intră în sistemul de retrocedare şi sper să obţinem finanţare. Am promisiuni de la Compania Naţională de Investiţii pentru finanţarea pentru un spital nou, ceea ce ar fi extraordinar”, a transmis Maria Precup.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Detalii despre proiectul noului Spital Municipal cu 7 etaje din Reghin

Distribuie Agenția pentru Protecția Mediului Mureş anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.