Va fi Rodica Biro șefă la CNAS? Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 627 Vizualizări

Va fi Rodica Biro șefă la CNAS?

rodica biroPrezent vineri, 25 martie, la Târgu-Mureș, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a declarat că prima sarcină a noului președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) va fi de a arăta foarte clar cum se cheltuiesc banii din sistem și încotro se îndreaptă aceștia. Ministrul a spus că noul președinte va fi numit cât de curând, momentan așteptându-se decizia premierului Dacian Cioloș.

Președintele – director general al Casei de Asigurări de Sănătate Mureș, Rodica Biro, a fost propusă să preia funcţia de preşedinte CNAS după ce președintele CNAS, Vasile Ciurchea, a demisionat, luni, din funcție, din motive personale. Potrivit unor surse guvernamentale citate de Mediafax, propunerea ca Rodica Biro să fie noul președinte al CNAS a venit din partea ministrului Sănătăţii. „O evaluare a sistemului este absolut necesară pentru a putea pune în practică schimbări, fiindcă ne-am obișnuit prea mult să peticim unele lucruri și cred că suntem în momentul în care acest lucru nu mai este posibil. Primul lucru pe care îl vom finaliza anul acesta va fi maparea situației României și a nevoilor ei de viitor. O să mă întrebați cum e cu finanțarea. Înainte de a avea un plan clar de finanțare, trebuie să avem această mapare clarificată și în al doilea timp să vedem ce se întâmplă în acest moment cu banii Ministerului, banii spitalelor și aici avem un plan de a modifica contractele de management și de a face mult mai transparentă cheltuirea banilor, dar și banii Casei. În contextul în care suntem în punctul în care căutăm un nou președinte la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, vreau să spun de pe acum că prima sarcină a noului președinte va fi de a arăta foarte clar cum se cheltuiesc acești bani, încotro se îndreaptă ei, tocmai pentru a avea această imagine, fiindcă nu putem să cerem mai mulți bani atât timp cât nu știm exact unde se duc banii în acest moment. În timpul trei, propunem un sistem adaptat la realitățile noastre, într-un context global în care putem accesa anumite modalități de construcție de facilități și de a realiza un sistem și poate un nou contract social”, a declarat, într-o conferință de presă, Patriciu Achimaş-Cadariu.

Rodica Biro a fost numită, la 1 septembrie anul trecut, în funcţia de preşedinte – director general al CAS Mureş, instituţie în care anterior a fost director Relaţii Contractuale. Medicul Vasile Ciurchea a ocupat funcția de președinte al CNAS din iulie 2014. El a mai fost președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în perioada februarie 2007 — ianuarie 2009, după ce deținuse funcția de director general în CNAS.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE