Home / Sanatate / Instanţa a decis: Ambulanţa Samaritanus nu a fost discriminată!

Instanţa a decis: Ambulanţa Samaritanus nu a fost discriminată!

Distribuie

samaritanusCurtea de Apel Târgu-Mureş a respins acţiunea formulată de serviciul privat de ambulanţă Samaritanus împotriva unei decizii a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care a stabilit că această firmă nu este discriminată atunci când nu poate folosi girofarul pentru intervenţia la cazurile de cod verde, informează Agerpres.
Potrivit portalului Curţii de Apel Târgu-Mureş, Samaritanus a formulat plângerea împotriva Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Mureş, iar instanţa a menţinut decizia CNCD potrivit căreia ambulanţa privată nu poate utiliza mijloacele de avertizare luminoase şi acustice în nicio situaţie la deplasările de consultaţie de urgenţă la domiciliu.
Hotărârea numărul  34/2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş nu este definitivă, având drept de recurs 15 zile de la comunicare.

Conform unei postări pe reţeaua de socializare Facebook a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Curtea de Apel din Târgu Mureş a revăzut toate aspectele cauzei şi a decis menţinerea hotărârii CNCD ca fiind corectă. “Procesul a început după ce Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a dat dreptate Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, după ce a soluţionat o plângere depusă de Serviciul Privat de Ambulanţă Samaritanus, care a reclamat DSU pentru discriminare, pe motiv că nu poate folosi semnalele acustice şi luminoase. Astfel, CNCD a stabilit că Serviciul Privat de Ambulanţă Samaritanus nu este discriminat prin obligaţia legală de a NU folosi semnalele luminoase şi sonore atunci când se deplasează la solicitările de cod verde, adică solicitări prin care acordă consultaţii la domiciliu, iar pacientul nu este în stare critică”, a precizat DSU, conform site-ului www.agerpres.ro.
Potrivit anunţului DSU, în decizia CNCD se precizează că serviciul privat de ambulanţă desfăşoară o activitate subcontractată de stat, contra cost, prin decontarea intervenţiilor folosind fonduri publice ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.  “Totodată, activitatea serviciului privat este coordonată de dispeceratul 112 şi de serviciul de ambulanţă public, astfel încât cele două se supun aceloraşi reglementări, ambele entităţi desfăşurând un serviciu de interes public. Prin reglementarea aplicării aceloraşi reguli din punctul de vedere al desfăşurării intervenţiilor, s-a asigurat egalitatea de tratament pentru cele două tipuri de servicii, publice şi private”, a precizat DSU.
Potrivit DSU, textul deciziei CNCD arată că “aspectele semnalate nu întrunesc elementele constitutive ale discriminării.”

(Sursa foto: Facebook)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Centru de Epilepsie și Monitorizare EEG inaugurat la Spitalul de Urgență Târgu Mureș

Distribuie Sala de protocol a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș va găzdui luni, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.