Ședința Consiliului Local Tîrgu Mureș la concurență cu 10 tei Administratie
  • ligia.voro
  • 2 comentarii
  • 363 Vizualizări

Ședința Consiliului Local Tîrgu Mureș la concurență cu 10 tei

Foto 1

Foto 1: Ora 14 – consilierii locali așteaptă începerea ședinței

Ședința Consiliului Local Tîrgu Mureș nu s-a mai ținut joi din lipsă de cvorum după ce opt aleși ai UDMR au votat o pauză pentru a merge să planteze 10 tei pe strada Budai Nagy Antal, iar ceilalți consilieri nu i-au mai așteptat să se întoarcă. Totuși, aleșii au aprobat documentele financiare din cadrul ședințelor Adunării Generale a Acționarilor Transport Local SA, respectiv a Locativ SA, desfășurate înainte de trecerea la ordinea de zi.

În ședința AGA a Transport Local, pe ordinea de zi figurau două proiecte – aprobarea situațiilor financiare ale companiei, respectiv diverse. Transport Local, după cum a prezentat Bakos Levente, a obținut, în 2015, venituri de 14 milioane de lei și a avut cheltuieli de 13,7 milioane de lei. Hotărârea privind aprobarea situațiilor financiare a trecut în unamitate. La punctul diverse nu s-a înscris nimeni la cuvânt.
După încheierea ședinței AGA, Bakos Levente s-a adresat în special comisiei de cenzori, criticând modul cum aceștia informează Consiliul Local Tîrgu Mureș despre situația transportului public local. Consilierul a amintit de decapitalizarea companiei cu 1 milion de lei, o sumă comparabilă cu cifra de afaceri, respectiv de datoriile pe care aceasta le-a acumulat, de 1,5 ori mai mari decât cifra de afaceri. În plus, transportul nu a încasat nici subvențiile în cuantumul preconziat. „Ar trebui să ne atragă atenția”, a punctat Bakos.

Ședința AGA a Locativ SA a fost și mai scurtă. Directorul general, Ovidiu Moldovan a prezentat ordinea de zi – rapoartele Consiliului de Administrație al Locativ, respectiv bilanțul – veniturile realizate în procent de 105 %, cheltuielile – 92 %, profitul – 186 %. Aleșii nu au avut întrebări, nici comentarii, așa că s-a trecut la vot, unul, de asemenea în unanimitate.

Foto 2

Foto 2: Ora 14.15 – Ovidiu Moldovan conduce ședința AGA a Locativ

Înainte de ordinea de zi, aleșii și-au expus problemele – Benedek Istvan nelămurit cu poluarea, Makkai Grigore cu mașinile abandonate pe domeniul public și cu intersecția Cutezanței – Înfrățirii, viceprimarul Peti Andrei cu libertatea de exprimare, adunările publice, 10 martie, democrația și altele.
Olimpiu Sabău-Pop le-a semnalat colegilor Memorandumul propus de Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic și asumat de Guvern privind standardizarea informațiilor de interes public care sunt afișate pe site-urile instituțiilor publice potrivit Legii 544 din 2001. Sabău Pop a solicitat ca Tîrgu Mureșul să fie un exemplu pentru celelalte unități administrativ-teritoriale din județ și să își adapteze pagina web solicitării Guvernului.
O altă intervenție a fost cea a lui Jozsa Tibor care și-a informat colegii că va iniția un proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 299 din 2015, privind unele măsuri de reglementare a amplasării mijloacelor de semnalizare rutieră şi a reţelelor de iluminat public pe aliniamentele stradale cât şi pe unele proprietăţi ale persoanelor fizice sau juridice în raport cu arborii ornamentali de pe aceste aliniamente.
“Am depus o informare azi, după vizitele făcute de mine, pe lucrările Primăriei, efectuate anul acesta și în cursul anului trecut, în care nu exista încă Hotărârea Nr. 299 cu privire la plantările copacilor, deși hotărârea a trecut, după vizita efectuată pe teren doresc o modificare pe care am depus-o, nu s-a putut în regim de urgență. Hotărârea adoptată nu este bună, nu doresc să o atac pe alte căi, dar efectiv produce un efect negativ asupra populației, sănătății populației, acele neplantări la 25 de m față de orice colț de stradă și nu este bine precizat când plantăm, unde e colțul, care este intersecția. Am făcut o vizită pe teren cu niște specialiști, am făcut o rectificare, am depus la domnul secretar”, a anunțat Jozsa.
Lucian Gujan a solicitat revizuirea regimului privind eliberarea autorizațiilor inspirat de solicitarea unei companii. “Părerea mea este că ar trebui să inițiem un proiect, în care să facem o analiză a tuturor și să revizuim regulamentul”, a spus consilierul PNL.
Apoi, aleșii locali au votat procesul verbal al ședinței trecute, ordinea de zi și ordinea cu cele șase proiecte de hotărâre în regim de urgență.

 

Ședința la concurența cu plantarea teilor

 

După, președintele de ședință, Soos Zoltan a solicitat o pauză.
“În continuare, în numele fracțiunii UDMR, aș dori să îmi exprim nemulțumirea legată de tratarea zonelor verzi din oraș și o să invit pe toți colegii din consiliu, o să cer o pauză, să ne deplasăm în cartierul Budai, strada Budai Nagy Antal, cine dorește să vină cu noi este bine-venit și o să încercăm să plantăm câțiva arbori, o să încercăm să revitalizăm puțin spațiul verde din oraș și sper că celelalte spații propuse să fie protejate în continuare”, a cerut acesta.
A fost un moment de rumoare și a intervenit secretarul municipiului, Andrei Mureșan. “Cu tot respectul pe care vi-l port, domnilor consilieri, încă nu am auzit de procedură în ședință de consiliu, să facem comisie rogatorie și să mergem în verificare pe teren. Sunt de acord și eu vă însoțesc și consilierul personal al primarului dacă doriți și primarul după ce terminați ședința de consiliu, să mergem toți încolo, dar nici măcar nu am început ședința și deja ne ridicăm și plecăm. Deci nici pe regulament, nici pe Legea 215 nu am văzut că ne putem ridica să mergem ca să vedem realitățile orașului”, a spus secretarul.
În ciuda intervenției acestuia s-a trecut la vot. Din cei 19 consilieri au votat 12, iar opt voturi – cele ale UDMR – au fost pentru. Și s-au ridicat și au plecat spre spre strada Budai Nagy Antal unde erau pregătite de ieri 10 gropi pentru 10 tei.

Foto 3

Foto 3: Ora 15.00 – aleșii UDMR la plantat de tei
Ceilalți 11 consilieri nu au putut continua ședința din lipsă de cvorum (n.a. ședința ar fi fost legală dacă ar fi fost prezenți 12 consilieri, însă Ionuț Fărcaș a absentat, iar Claudiu Maior care și-a depus mandatul a fost prezent la ședință în calitate de consilier al primarului)- astfel încât rând pe rând au plecat din sală.
A mai rămas puțin Mariela Corneanu de la PNL care s-a plâns de lipsa de eleganță a colegilor. „Inițial nici nu m-am gândit că o să ajungă la această fază, este regretabil acest fapt, nici mie nu îmi plac copacii tăiați, am copilărit în acea zonă, cunosc copacii, am să mă duc să văd ce este acolo, însă, pe de altă parte, ca și consilier local suntem aici un grup, indifferent de ce partid avem, avem aceeași problemă – copacii. Mi se pare un abuz la adresa timpului meu, eu m-am pregătit, am venit, am dorit ca această ședință să aibă loc, am gândit pentru comunitatea locală care mi-a dat votul și acum cineva îmi obstrucționează acest drept, dacă astfel de situații sunt conforme cu legislația, din punctul meu de vedere sunt absenți, ședința ar fi trebuit să continue cu ceilalți consilieri, dar cred că nu suntem statutari, nu este un gest correct față de colegii alături de care muncim de atâția ani. Mi se pare elegant să nu profit de timpul nimănui, în mod special al colegilor mei consilieri și să mergem după ședința. Da, era corect, bine suntem în precampanie electorală, dar nu cred că acest gest o să aducă voturi, dimpotrivă, eu mă simt jignită de colegii care s-au ridicat și m-au lăsat în continuare fără să înțeleg sau să știu ce mă așteaptă peste 10 minute”, ne-a declarat Corneanu.

Foto 4

Foto 4: Ora 15.20 – sala de ședințe e în continuare goală

Lipsă de cvorum, din nou

 

Foto 5Foto 5: Ora 15.40 – consilierii UDMR se întorc în sală. Nu au cvorum însă

 

După o oră, aleșii locali ai UDMR s-au întors de la munca fizică, de pe strada Budai Nagy Antal unde, de puține zile, copacii au fost rași din peisaj spre nemulțumirea locuitorilor pentru lucrările de modernizare a trotuarelor. Reîntorși în sală, nu mai era cvorum, fiind doar opt consilieri și era nevoie, cum precizam mai sus, de 12. Așa că ședința s-a încheiat, urmând ca primarul Dorin Florea să convoace o alta.
“Pauza a fost legală, având în vedere că au votat mai mult de jumătate din consiliu și a fost un semn de protest față de cum sunt tratate spațiile verzi în Tîrgu Mureș. Noi considerăm că aceste intervenții nu sunt profesioniste și nici nu credem că sunt legale. Credem că viitorul acestui oraș depinde și de cum se simt cetățenii în Tîrgu Mureș și aceste intervenții nu servesc deloc interesul orașului, având în vedere nu numai tăierile din cartierul Budai, dar și preconizarea cum că vor fi intervenții și în zona Bulervardului Cetății, să fie tăiați și înlocuiți cu alte specii acei arbori care fac parte din aspectul Bulevardului Cetății și considerăm că, dacă este necesară înlocuirea lor, să fie înlocuite cu aceleași specii”, a explicat Soos Zoltan după ședință.
Liderul fracțiunii UDMR s-a contrazis apoi pentru că ne-a precizat că tăierile de pe Budai Nagy Antal au fost avizate, “însă noi considerăm că erau foarte mulți arbori sănătoși, care nu erau deloc indicat a fi tăiați, era posibilă înlocuirea celor bolnavi și a celor uscați… (…) Nu era necesară această intervenție așa de drastică”.
Acestea fiind spuse poate mai prindem 1-2 ședințe ale actualului consiliu, dacă nu se mai plantează vreun copac în timpul ședințelor, ceea ce consilierii locali pot face în timpul lor liber pentru că poate și noi avem ceva mai bun de făcut decât să vedem dacă se țin sau nu ședințele de CL. Cât despre indemnizația de ședință, am aprecia ca niște contribuabili ce suntem ca într-adevăr aleșii să nu fie remunerați pentru cea de ieri.
Ligia VORO

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE