Home / Recomandări zi de zi / Frumuseţea muzicii populare, redescoperită de Ioana Toma

Frumuseţea muzicii populare, redescoperită de Ioana Toma

Distribuie

ioana tomaEconomist de profesie şi specializată în managementul resurselor umane, târgumureşeanca Ioana Toma şi-a descoperit pasiunea şi vocaţia pentru muzica populară relativ recent, în urma cu şase ani, când a început de altfel să cânte la modul serios. Iubitoare a folclorului şi a tradiţiilor din zona de câmpie a judeţului Mureş, Ioana Toma şi-a făcut încet, dar sigur, prin har dublat cu muncă, un nume care astăzi este respectat în breasla cântăreţilor de muzică populară din Transilvania. Am intervievat-o cu ocazia împlinirii celei de-a 26-a primăveri din viaţă, eveniment sărbătorit duminică, 3 aprilie…

Reporter: Când ai început să cânţi?

Ioana Toma: Am început să cânt mai serios în 2010. M-am manifestat pur şi simplu, a fost ceva de la sine… hai să cântăm şi atât! Desigur, cânt de când mă ştiu, eram mică şi mergeam cu mama cu autobuzul şi începeam să cânt. La fel, cântam la serbările de la grădiniţă şi clasele primare.

Rep.: Totuşi, când ai cântat prima dată oficial, pe o scenă?

I.T.: A fost un concert de colinde, în 2010, şi momentul a fost foarte emoţionant, m-a făcut să realizez mai bine ce înseamnă să cânţi în faţa unui public, pe o scenă.

Rep.: Talentul tău e nativ sau ai şi urmat cursuri de specialitate?

I.T.: Am urmat cursurile Şcolii Populare de Arte din Târgu-Mureş, la doamna profesoară Dorina Oprea, iar apoi am fost eleva doamnei profesoare Leontina Fărcaş, la Alba Iulia.

Rep.: Ce te atrage la muzica populară?

I.T.: Mă atrage în primul rând autenticul, tradiţionalul, dragostea pentru neamul românesc, frumos şi pentru tot ce înseamnă bun gust. Desigur, îmi place şi portul popular, respectiv că mereu într-un costum popular arăţi într-un fel mai aparte.

Rep.: Ai avut momente speciale în cei cinci ani de activitate artistică?

I.T.: Fiecare moment e special şi aparte şi cred că orice moment de glorie, cu ghilimelele de rigoare, îţi oferă satisfacţie şi mulţumire deplină şi un pic mai multă încredere în propria persoană.

Rep.: Ce repertoriu abordezi?

I.T.: Încerc să abordez un repertoriu cât mai autentic şi mai aproape de zona mea, şi anume zona de câmpie mureşeană şi desigur cât mai aproape de sufletul oamenilor.

Rep.: Colaborezi cu un compozitor sau un textier anume?

I.T.: Încerc să îmi formez propriul repertoriu şi – de ce nu – propriul stil şi, de asemenea, încerc să îmi scriu singură versurile.

Rep.: Ce simţi când eşti pe scenă, în costum popular?

I.T.: Nu prea se poate explica în cuvinte sentimentul… devotament, afecţiune, mulţumire…

Rep.: Ai solişti preferaţi?

I.T.: Am foarte mulţi, dar fiecare este deosebit în felul lui. Dacă i-aş enumera pe toţi, lista ar fi prea lungă…

Rep.: Cum îţi menţii vocea?

I.T.: Cu energie pozitivă…

Rep.: La ce proiecte lucrezi în prezent?

I.T.: Lucrez la câteva melodii şi videoclipuri şi pregătesc cât mai multe momente care să îmi ofere bucurii şi împlinire sufletească.

Rep.: Le final, te rog să primeşti tradiţionala urare de La Mulţi Ani, cu urări de sănătate, succese în activitatea artistică, şi nu numai, alături de complimente din partea cititorilor Zi de Zi!


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTOREPORTAJ: ”Gala Aniversară Zi de Zi 20 de ani” în peste 250 de imagini

Distribuie Cotidianul mureșean Zi de Zi și-a sărbătorit cele două decenii de activitate în cadrul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.