Festivaluri pentru cinefili, susţinute de Consiliul Judeţean Consiliul Judetean Mures
  • admin
  • 0 comentarii
  • 132 Vizualizări

Festivaluri pentru cinefili, susţinute de Consiliul Judeţean

1Consiliul Judeţean Mureş va participa, în decursul anului 2016, la organizarea, desfăşurarea şi finanţarea unor activităţi culturale şi sociale de interes public judeţean. În acest sens, consilierii judeţeni au aprobat, recent, un program de cooperare cu organizatorii respectivelor acţiuni de interes public judeţean. Trei dintre acestea – „Pădurea Rotundă – Film și Artă Contemporană”, „Festivalul Internațional de Film de Scurt-Metraj Alter-Native” şi „Transilvania International Film Festival (TIFF) Mureș” – sunt destinate cinefililor şi se anunţă de pe acum a fi viitoare evenimente de succes.

Afirmarea judeţului Mureş, obiectivul principal

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, în ultimii ani Consiliul Judeţean Mureş a iniţiat şi implementat programe de interes public judeţean, al căror obiectiv general a fost dezvoltarea şi impunerea în conştiinţa publică locală, naţională şi internaţională a vieții culturale și sociale din județul Mureș. „Impactul acestor programe şi reacţiile pozitive de care s-au bucurat în rândul opiniei publice, ne determină să propunem realizarea şi în anul 2016 a unor activităţi de interes public judeţean în domeniul cultural şi social, care urmează să se deruleze pe durata întregului an. Obiectivul general al acestor acţiuni constă în afirmarea judeţului Mureş în spaţiul social şi cultural al României, având ca obiective specifice: creşterea calităţii serviciilor publice în domeniul cultural şi social, popularizarea la nivel naţional şi internaţional a patrimoniului cultural şi arhitectural local, atragerea publicului către instituţiile de cultură şi sociale subordonate Consiliului Judeţean Mureş”, a menţionat Ciprian Dobre.

De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş a subliniat că activităţile aferente acțiunilor realizate în parteneriat sunt grefate pe posibilitatea conferită de lege autorităţilor publice locale de a coopera sau de a se asocia cu persoane juridice române ori străine, inclusiv cu parteneri din societatea civilă, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni de interes public judeţean. “Prin toate aceste acţiuni, se urmăreşte stimularea accesului la cultură al publicului larg, conştientizarea rolului pe care participarea la actul cultural îl joacă în educaţia şi dezvoltarea personală individuală, promovarea unor servicii publice de calitate şi nu în ultimul rând, atragerea unui număr cât mai mare de turişti, ceea ce va contribui la creşterea notorietăţii şi a prestigiului judeţului Mureş”, a precizat Ciprian Dobre.

caseta 1

„Pădurea Rotundă – Film și Artă Contemporană”

Ajuns la cea de-a V-a ediție, proiectul cultural de interes județean “Pădurea Rotundă – Film și Artă Contemporană” este gândit pe formula unui festival de film european și ca un laborator de artă contemporană, unde mai mulți artiști sunt invitați să abordeze tema site-specific, inspirându-se din atmosfera comunității mureșene și să le transpună în proiecte artistice ce descriu acest microunivers. La fiecare ediție de până acum au fost invitați artiști de la nivel național și artiști reprezentanți ai minorităților naționale, precum și artiști cu origini mureșene. Colaborările prestigioase (artiști, instituții, suport media) ale ultimelor ediții sunt o carte de vizită pentru acest proiect construit pe specific local și pe diversitatea etnică și culturală a județului Mureș. Proiectul se va desfășura în perioada 1 august – 30 septembrie 2016 și este menit să consolideze poziția județului Mureș pe harta culturală a țării în zona evenimentelor de cultură contemporană, evidențiind dimensiunea multiculturală a comunității mureșene, artiști cu o carieră emergentă pe scena artei contemporane naționale și internaționale, dar și un brand important al Reghinului – Pădurea Rotundă – ca spațiu cu un potențial cultural deosebit. În anul 2016, focusul festivalului merge pe filmul european care abordează tema conviețuirii, în acord cu specificul multicultural al Reghinului și Târgu-Mureșului, orașe care găzduiesc acest proiect. Producții europene premiate în ultimii doi ani la cele mai importante festivaluri de film vor fi prezentate în premieră publicului din județul Mureș.”

Organizator: Asociația K’arte

Locație: Reghin, Târgu-Mureș

Data: 1 august – 30 septembrie 2016

caseta 2

„Transilvania International Film Festival (TIFF) Mureș”

După ce ediția 2015 a evenimentului a reușit să atragă aproape 10.000 de participanți la proiecțiile de film, concertele și întâlnirile cu invitații speciali, în acest an Asociația pentru Film și Cultură Urbană-AFCU, propune organizarea la Târgu-Mureș a celei de-a patra ediții a evenimentului. Câteva dintre cele mai reprezentative spații din municipiul Târgu-Mureș și pentru prima dată din județul Mureș, vor deveni și în 2016 gazde ale evenimentelor din cadrul TIFF. Palatul Culturii, locul care a fost prima „poartă” de intrare a festivalului în oraș, Teatrul de Vară și Cinema Arta vor fi anul acesta spații dedicate proiecțiilor de film. Evenimentele din cadrul TIFF Mureș realizate la unul dintre castelele mureșene va scoate în evidență și faptul că Mureșul este județul din România cu cele mai multe castele, un aspect important în promovarea turistică a acestei zone.

Organizator: Asociația pentru film și cultură urbană

Locație: Târgu Mureș (Palatul Culturii, Teatrul Național, Cinema „Arta” etc.)

Data: 12 – 14 august 2016

caseta 3

„Festivalul Internațional de Film de Scurt-Metraj Alter-Native”

Acest festival, care ajunge în 2016 la cea de-a XXIV-a ediție, se definește ca cel mai vechi și cel mai mare eveniment de acest gen din țară. Scopul manifestării constă în realizarea unei confruntări amicale, generatoare de valori cu prilejul căreia regizorii din România și din cele peste 60 de țări participante își măsoară talentul într-o competiție internațională care include proiecții de filme și manifestări adiacente: concerte, recitaluri, expoziții de artă plastică și spectacole multimedia. Organizat la Palatul Culturii din Târgu-Mureș, acest eveniment internațional contribuie la promovarea patrimoniului cultural și a potențialului turistic oferit de județul Mureș.

Organizator: Uniunea Democratică a Tineretului Maghiar

Locație: Palatul Culturii, Târgu-Mureș

Data: 2 – 6 noiembrie 2016

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE