Spectacol în aer liber oferit de aproximativ 120 de elevi mureșeni Invatamant
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 248 Vizualizări

Spectacol în aer liber oferit de aproximativ 120 de elevi mureșeni

flashmob eleviAproximativ 120 de elevi de la mai multe școli din municipiul Târgu-Mureș au luat parte vineri, 1 aprilie, la un flashmob, ce s-a desfășurat în Piața Teatrului din Târgu-Mureș. Ideea acestui flashmob i-a aparținut instructorului de dans Ilie Rădulescu, de la clubul de dans „Still Art”, care și-a propus să-i scoată pe copii din rutina zilnică și să-i antreneze într-o activitate cu totul inedită.

„Ideea de bază a acestui flashmob a fost de a scoate copiii din rutina cotidiană și de redescoperire a activităților în aer liber. De spectacole în sală au avut parte de spectacole majoritatea copiilor prezenți la acest eveniment și am observat o anumită blazare când era vorba de un alt spectacol și de aici a și venit ideea. În momentul în care am adus vorba copiilor despre acest eveniment în aer liber, am observat o animozitate la repetiții pe care o observi de obicei doar atunci când au parte de primul spectacol. Mai mult ca sigur voi mai organiza și alte evenimente de acest gen în aer liber, deoarece copiii au fost foarte încântați. La acest eveniment, au participat aproximativ 120 de copii de la două școli și copiii de la clubul meu de dans, după cum urmează: trupa de dans a clubului „Still Art”, clasa a III-a A de la Școala Gimnazială „Dacia”, clasa a II-a A de la Școala Gimnazială „Bernady Gyorgy”, clasa a IV-a A de la Școala Gimnazială „Bernady Gyorgy”, clasa a IV-a B de la Școala Gimnazială „Bernady Gyorgy”, clasa a IV-a C de la Școala Gimnazială „Bernady Gyorgy”, a declarat Ilie Radulescu.

Elevii, încântați de idee
Deși unii elevi iau parte de multă vreme la cursuri de dans și sunt obișnuiți cu sălile de spectacole, ideea de a dansa într-un spațiu public și în văzul trecătorilor i-a încântat de-a dreptul. „Din punctul meu de vedere, a fost o activitate extraordinară. Copiii învață dansul de ceva timp. Faptul că au dansat alături de alți copiii pe care de fapt nu îi cunosc a fost nemaipomenit pentru ei. Atmosfera, spațiul, noțiunea de spectacol în aer liber și ideea că dansează în public într-un mod original din punct de vedere al locației e pentru ei foarte important și i-a făcut să se simtă tandri și importanți”, a declarat Emanuela Patrichi, învățătoare la Școala Gimnazială „Dacia”.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE