CNAS, despre actele adiționale Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 63 Vizualizări

CNAS, despre actele adiționale

stire contract cadruTermenul de aplicare a Contractului-cadru pentru anii 2014 – 2015 a fost prelungit până la data de 30 iunie prin încheierea unor acte adiționale, care nu schimbă însă condițiile contractuale, potrivit AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în unele județe din țară actele adiționale la contractele cu medicii de familie au fost încheiate în proporție de 100%. CNAS menționează că asigurații au beneficiat de servicii medicale începând cu data de 1 aprilie în baza actelor adiționale încheiate. „Astfel, conform datelor din Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), în data de 1 aprilie 2016 medicii de familie au prescris jumătate din numărul de rețete prescrise la începutul lunii martie, respectiv în data de 1 martie 2016. O posibilă explicație pentru această situație ar fi anunțurile medicilor de familie către asigurați, conform cărora o parte dintre medici nu vor oferi servicii decât în regim de urgență. Asigurații au dreptul la servicii medicale în sistemul public de sănătate, iar în condițiile în care nu le primesc au dreptul să opteze pentru furnizorul care le oferă aceste servicii”, susține CNAS.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE