Copiii formidabili ai județului Mureș, ce merită aplauze! Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 429 Vizualizări

Copiii formidabili ai județului Mureș, ce merită aplauze!

DSC_9065

Premii ”la portativ”. Astfel ar putea fi caracterizate rezultatele obţinute de elevii Liceului Vocațional de Artă din Târgu Mureș. Studiul acestor copii, zecile de ore de repetiții și nopțile nedormite din cauza emoțiilor, s-au concretizat la faza zonală a Olimpiadei de interpretare care a avut loc la Braşov, concurs de la care elevii mureșeni s-au întors cu 16 premii I, 2 premii II, 7 premii III şi o menţiune. Mai mult, cinci dintre elevi au primit punctaj maxim şi vor merge la faza naţională.

Faza zonală a Olimpiadei Naționale de Interpretare Instrumentală a fost găzduită de Liceul Vocațional de Muzică „Tudor Ciortea” din Brașov, unde 160 de elevi talentați din clasele III-VIII din șase județe s-au întrecut în interpretarea a câte trei piese la pian, chitară, flaut, vioară sau clarinet. Dacă până acum olimpiada se desfășura pe fiecare secțiune în parte, anul acesta, în premieră la Brasov, 11 subcomisii s-au ocupat de jurizarea numeroaselor instrumente.

Copii din Brașov, Bistrița, Covasna, Harghita, Târgu-Mures și Sibiu au susținut în perioada 17-18 martie probele pe diferite secțiuni, o activitate destul de solicitantă, după cum anunțau organizatorii, dar una care merită din plin efortul, pentru că pune în valoare talentul copiilor.

Primii, cei mai buni

Copiii formidabili ai județului Mureș, ce merită aplauze! Cinci elevi mureșeni sunt calificați în lotul olimpic clasele III-VIII, competiție ce va avea loc la București în perioada 18-20 aprilie.

Agnes Gombocz, elevă în clasa a IV-a, instrument vioară, profesor Alajos Fulop, cântă și transmite ceea ce cântă.

Julia Teodora Todoran, elevă în clasa a IV-a, instrument vioară, profesor Zenovia Rusu, a dovedit că în spatele oricărui talent stă foarte multă muncă.

Krisztina Nagy, elevă în clasa a IV-a, cântă la pian sub îndrumarea profesorului Andrea Gyarmati, interpretarea ei dovedind emoții, sentimente de împlinire, de libertate, de fericire. În cursul săptămânii trecute a participat la  Emisiunea-concurs de talente de muzică clasică „Virtuózok” (Virtuozii), din Ungaria, iar acum așteaptă rezultatul.

 Dee-Lukacs Gergely, elev în clasa a VII-a, instrument percuție, profesor Janos Kovacs ne demosntrează că pasiunea îi este dublată de multă ambiție și de zeci de ore de repetiții în fiecare săptămână.

 Balazs Ferenczi, elev în clasa a VIII-a, instrument fagot, profesor Domokos Osz, deține secretul că, dacă îți place ceea ce faci, efortul nici nu se simte.

 Alți șase elevi de liceu sunt calificați la lotul olimpic, competiție ce va avea loc la București, în perioada 21-23 aprilie.

Potrivit informațiilor furnizate de prof.dr. Eva Aved, director adjunct al Liceului Vocațional de Artă, la grupa elevilor de liceu selecția se face la nivelul unității de învățământ, elevii selectați mergând direct la faza națională.

 Astfel, Bianca Volgyesi, clasa XI-a, instrument oboi, profesor Lircă Ioan Moldovan, Radu Rad, clasa a XI-a, canto, profesor Marian Someșan, Roland Attila Jakab, vioară, profesor Mariana Negruț, Melinda Moriczi, clasa a XII-a, pian, profesor Zoltan Szonyi, Kinga Csizmadi, clasa a XII-a, flaut, profesor Edit Vass și Botond Bartos, clasa a XII-a, trombon, profesor Geza Molnar,  au demonstrat că au talent și, mai ales că progresează simțitor, așa că jurații le-au dat credibilitate și le țin pumnii, urându-le mult succes mai departe.

 Un alt rezultat extraordinar obținut la Olimpiada Națională Corală de la Braşov, a fost adus de Corul „Primavera” al Liceului Vocațional de Artă- ciclul gimnazial, prof. coordonator Emese Rebeka Szász.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE