Povești reale despre curaj la Zilele Filmului Polonez Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 145 Vizualizări

Povești reale despre curaj la Zilele Filmului Polonez

2 CetateanulFilme despre curaj – acesta este genericul sub care se desfășoară proiecțiile din cadrul CinePOLSKA, unde spectatorii din Târgu Mureș pot urmări unele dintre cele mai bune filme recent produse în Polonia. Proiecțiile încep pe 8 aprilie și se desfășoară la Cinematograful Arta. „Majoritatea filmelor prezentate în cadrul ediției din acest an a CinePOLSKA înfățișează povești reale. Privindu-le, poți cunoaște evenimente puțin cunoscute din istoria Poloniei și Europei, dar și oameni care au participat la ele”, spune Agnieszka Skieterska, directorul Institutului Polonez din București, care organizează CinePOLSKA.

Povestea primului transplant de inimă din Polonia

1 DumnezeiiCinePOLSKA începe pe 8 aprilie, la ora 20.00, cu filmul ”Dumnezeii”, o poveste despre Zbigniew Religa, un cardiochirurg eminent, care în anii ’80 ai secolului al XX-lea a pus, prin forțele proprii bazele unui program de transplant de inimă în Polonia. Filmul, realizat în stil hollywoodian de tânărul regizor Łukasz Palkowski, a obținut premiul cel mare la prestigiosul Festival de Filme Artistice Poloneze din Gdynia, Polonia. Regizat de Łukasz Palkowski, filmul prezintă viața profesorului Zbigniew Religa, care a realizat cu succes primul transplant de inimă în Polonia anilor `80, un omagiu adus acestui om remarcabil, care a îndrăznit să lupte cu un tabu moral, cultural și religios, transplantul de inimă fiind perceput ca un act împotriva naturii.

Jerzy Stuhr, martorul istoriei postbelice

Proiecția de filme artistice poloneze din Târgu Mureș includ și o comedie, „Cetățeanul”, în regia lui Jerzy Stuhr, care va putea fi văzut sâmbătă. 9 aprilie, ora 20.00, la Cinema Arta. „Cetățeanul” lui Jerzy Stuhr, cunoscut actor și regizor, râde de mitologia istorică a Poloniei. Stuhr însuși, interpretând rolul principal al cetățeanului obișnuit, „cenușiu”, care se strecoară printre evenimentele din Polonia ultimilor 50 de ani, se uită la polonezi cu ochi aspru și critic, dar cu inima deschisă. Jan Bratek este implicat într-un accident tragic în fața televiziunii poloneze chiar înainte să sosească președintele. În timp ce este resuscitat, Jan halucinează, retrăindu-și cei 60 de ani de viață în contextul istoric al Poloniei de după război. Astfel, copilăria, tinerețea și maturitatea sa se împletesc cu diferitele sisteme politice ale țării, culminând într-un final surprinzător.

Eroismul tinerilor polonezi

3 VarsoviaCinePolska se încheie duminică, 10 aprilie cu una dintre cele mai importante superproducții poloneze din ultimii ani -„Varșovia 44”-, povestea epică a unei generații de tineri care în perioada Poloniei aflate sub ocupație germană care a participat la Revolta de la Varșovia din anul 1944. Stefan, un tânăr în vârstă de 18 ani, muncește pentru a-și întreține mama și fratele mai mic. Atunci când comandamentul Armatei Poloneze decide să pornească atacul împotriva germanilor slăbiți, care se retrăgeau spre Vest, Stefan se alătură mișcării alături de iubită și prieteni. Deși în primele zile ale revoltei soarta pare a fi de partea polonezilor, după 63 de zile de luptă aceștia capitulează în fața germanilor. Regizorul Jan Komasa, în vârstă de doar 34 de ani, și-a luat o sarcină foarte grea, și anume aceea de a intra în dialog cu deja clasicul cinematografiei mondiale – „Canalul” lui Andrzej Wajda. Filmul lui Komasa se adresează publicului tânăr de astăzi și vorbește despre eroismul tinerilor din trecut folosind un limbaj, o imagine și o muzică familiară spectatorului contemporan.

Proiecțiile CinePOLSKA sunt organizate de Institutul Polonez din București și Asociația Cineaștilor din Polonia, cu sprijinul Institutului Polonez de Artă Cinematografică, în colaborare cu Asociația K’arte si Primăria Târgu Mureș / Cinema Arta. Proiecțiile încep la ora 20.00, iar biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete a cinematografului. Filmele au subtitrare în limba română. Târgu Mureș este unul dintre cele șapte orașe din România în care vor fi organizate proiecțiile CinePolska alături de Brașov, Timișoara, Galați, Iași, Oradea și Cluj.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE