Home / Social / Ziua Mondială a Sănătății, sărbătoarea ovăzului la Căminul pentru vârstnici

Ziua Mondială a Sănătății, sărbătoarea ovăzului la Căminul pentru vârstnici

Distribuie

camin

„Învinge Diabetul” a fost sloganul Zilei Mondiale a Sănătății din anul acesta, motiv pentru care beneficiarii Căminului pentru persoane vârstnice au marcat-o printr-o acțiune de comunicare menită a scoate în evidență importanța măsurilor de prevenire , precum și a celor de a stopa complicațiile acestei maladii.
camin 2
Potrivit celor afirmate de directoarea căminului, dr. Anca Florea, în societatea actuală, modernă şi preocupată constant de o alimentaţie sănătoasă, ovăzul este folosit în 95% din cazuri ca hrană ideală pentru cabaline şi doar 5% pentru consumul uman.
Această realitate semnalează faptul că oamenii încă nu sunt conştienţi de efectele nemaipomenite ale acestui aliment, realitate de la care nici ”Bunicii noștri nu fac excepție. Am descoperit împreună câteva motive pentru care trebuie să includem fulgii de ovăz în meniu.
Și acest lucru l-am realizat degustând împreună acest aliment sub diverse forme: cu lapte dulce, cu iaurt, cu adaos de fructe exotice, fructe de pădure, scorțișoară. Testarea s-a finalizat prin votarea celui mai apreciat preparat!” a mai adăugat directoarea. Corpul este cea mai importantă și interesantă unealtă pe care omul o deține, motiv pentru care nu trebuie să o neglijăm sub nici o formă.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO: ”Marș pentru Viață”, la Sărmașu

Distribuie O nouă ediție a evenimentului ”Marșul pentru Viață”, organizat de Biserică Ortodoxă Sărmașu, Fundația …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.