Emil Cioran s-a născut pe 8 aprilie 1911 la Răşinari, udeţul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox şi consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneţia de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraş. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autorităţile Austro-Ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.
După studii clasice la liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din Bucureşti. A fost coleg cu Constantin Noica şi elev al lui Tudor Vianu şi Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, şi mai ales pe Friedrich Nietzsche. Încă din tinereţe a arătat înclinaţie spre agnosticism, apărîndu-i evidentă „incovenienţa existenţei”. În timpul studenţiei a fost în mod deosebit influenţat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig Klages şi Martin Heidegger, precum şi de filozoful rus Lev şestov, care situase întîmplarea în centrul sistemului său de gîndire. În 1933 obţine o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann şi Ludwig Klages.
Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi şi premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la faţă a României (1936), Lacrimi şi Sfinţi (1937).
Nevoia resimţită atunci de generaţia tînără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraţionaliste, care din păcate a culminat într-un extremism de dreapta, a influenţat viziunea tînărului Cioran. Deşi nu a fost niciodată membru al Mişcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente. Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol admirator al lui Hitler şi justifică provocator Noaptea cuţitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie şi ruşine, această viziune, ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereţii, argumentînd prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.
Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul”Andrei şaguna” din Braşov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi pînă în 1944. În 1940, începe să scrieÎndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei, a cărei variantă definitivă (rămasă inedită pînă în 1991) va fi încheiată în 1945, cînd se stabileşte definitiv în Franţa.
În 1937 Emil Cioran pleacă în Franţa cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti. După o scurtă întoarcere în ţară (două luni) în 1940, el părăseşte pentru totdeauna România şi se stabileşte la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conţinutul lor, dar şi pentru stilul plin de distincţie şi fineţe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard – editură care va publica mai tîrziu majoritatea cărţilor sale – prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincţiile literare care i-au fost atribuite.
Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras, evitînd publicitatea.
Epuizînd încă din tinereţe interesul pentru filozofia de catedră, Cioran a părăsit devreme gîndirea sistematică şi speculaţiile abstracte, pentru a se consacra unor cugetări profund personale. „N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzaţiilor mele”, va constata mai tîrziu. Din eseurile apărute în limba română se desprinde portretul unui tînăr gînditor din anii treizeci, influenţat de mişcarea de idei din acea epocă în care intelectualii români descopereau gîndirea existenţialistă.
După moartea Simonei Boué, prietena de o viaţă a lui Emil Cioran, o serie de manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la licitaţie şi valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărîre a Curţii de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora. În urma judecării, Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008 restituirea tuturor documentelor către persoana găsitoare, urmînd ca aceasta să dispună de ele cum crede de cuviinţă.
În măsura în care opera lui Cioran este semnificativă pe plan european pentru impasul filosofiei în acest crepuscul de mileniu, ea dă seamă şi de una din cele mai importante perspective ale gândirii româneşti. Remarcabilă este şi la Cioran puterea de absorbţie a unor substanţe filosofice de naturi diverse şi provenind din arii depărtate de cultură, deosebite în aparenţă, dar înrudite în esenţă.
Sursă : http://istoria.md/
