Home / Social / Fumatul: obiectul unui raport național la Târgu Mureș

Fumatul: obiectul unui raport național la Târgu Mureș

Distribuie

DSC_9283

Disciplina de Igienă din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș a găzduit marți, 12 aprilie, o conferință de presă cu tema proiectului comun privind formarea capacităţii locale de cercetare în domeniul fumatului, demarat de Wake Forest University (SUA) şi Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş. La eveniment au participat dr. Kristie Foley (Davidson College, USA), profesor dr. Zoltán Ábrám (UMF Târgu Mureș), coordonator proiect și șef lucrări dr. Valentin Nădășan (UMF Târgu Mureș).

De patru ani de zile, fumatul face obiectul unui proiect unic de cercetări în Europa, demarat de UMF Târgu-Mureş în colaborare cu universitățile Davidson College și Wake Forest University și experți din Statele Unite și Ungaria. Activitățile desfășurate abordează șapte domenii, respectiv fumatul în gimnazii și licee, fumatul la copiii și tinerii instituționalizați, fumatul la femeile însărcinate, fumatul la studenții mediciniști, implementarea și evaluarea eficienței unor programe de prevenire și stopare a fumatului, analiza aspectelor economic financiare ale consumului de tutun și monitorizarea poluării cauzate de fumul de țigară în instituțiile publice.

Coordonatorii proiectului spun că ţara noastră a fost aleasă pentru investigaţii din cauza prevalenţei mari a fumatului activ şi pasiv din România, numărul foarte mare de ţigări fumate zilnic și numărul mare de încercări de renunţare la fumat cu o rată scăzută de succes. Potrivit cercetărilor, 90% dintre românii care fumează ar dori să renunțe la fumat, însă rata de succes este de doar 13 %, în timp ce în țările scandinave rata de succes este de peste 30%.

Potrivit  afirmațiilor făcute de mediatorii conferinței de presă, tendința la nivel mondial de a crește puternic taxele pe tutun,  ar putea să reducă numărul de fumători și să prevină milioane de morți premature în acest secol. Creșterea accizelor în cazul acestui viciu ar descuraja în primul rând tinerii și persoanele cu venituri medii și sub medie.

Activități menite să descurajeze fumatul

Fumatul este considerat o boală de adicţie foarte severă pentru că provoacă dependenţă, având efecte nocive atât ca fumat activ, cât şi ca fumat pasiv, iar iniţiatorii proiectului şi-au propus să descurajeze fumatul printr-o serie de activități pe diferite grupuri țintă.

”Universitatea liberă de fumat” este un proiect în care s-a realizat o evaluare riguroasă a situației privind fumatul la studenții mediciniști, s-a elaborat și început implementarea unui plan de măsuri pentru reducerea și eliminarea fumatului din UMF Târgu Mureș. Ca urmare a inițiativelor din cadrul acestui proiect s-a introdus în premieră un curs de tabacologie pentru studenții mediciniști de la UMF. Profesorul dr. Zoltán Ábrám a ținut să amintească în cadrul conferinței de presă ziua de 13 aprilie, ora 17.00,  în Piaţa Teatrului, unde va avea loc un flashmob cu titlul „Pentru un Târgu-Mureş liber de fumat”. Evenimentul este organizat de Fundaţia Procardia împreună cu studenţii UMF, în cadrul proiectului „Universitate medicală liberă de fumat” și va dura 15-20 de minute.

Programul ASPIRĂ-România s-a adresat elevilor din clasele a IX-a din liceele târgumureșene. Tinerii au beneficiat de o intervenție asistată de calculator, constând din material multimedia interactiv, iar datele preliminare au arătat eficiența acestei aplicații computerizate în prevenirea fumatului la adolescenți.

Au fost desfășurate o serie întreagă de activități pentru sprijinirea eforturilor de stopare a fumatului în beneficiul copiilor și al personalului de asistență socială din rezidențele sociale aflate în subordinea Direcției Generale pentru Protecția Copilului Mureș. În curs de desfășurare este un plan similar pentru acordarea de asistență în vederea renunțării la fumat adresat femeilor gravide, proiect în care sunt implicați activ un număr important de medici de familie și medici specialiști de obstretică și ginecologie.

S-au monitorizat și făcut determinări în mai multe universități, sedii ale instituțiilor administrative, cămine și case de locuit, prin măsurarea cu ajutorul aparaturii electronice a impactului pe care fumul de țigară îl are asupra calității aerului și, totodată, o analiză a aspectelor economice și a implicațiilor financiare ale consumului de tutun. În acest sens, până în noiembrie 2016, se pregătește un raport la nivel național.

Rezultatele preliminare ale cercetărilor au fost comunicate populației prin mass-media, o bună parte dintre datele obținute au fost comunicate specialiștilor din domeniul tabacologiei, pneumologiei, igienei și sănătății publice în cadrul unor evenimente științifice în timp ce un volum considerabil de informații sunt în curs de analiză și urmează să fie publicate pe măsură ce cercetările ajung la finalizare.

 

De asemenea, verificati

Pagube tot mai mari și dese cauzate de urși în județul Mureș

Distribuie S-au înmulțit vertiginos pagubele produse de urși în anumite zone ale județului Mureș, cei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.