Un nou joc „nebun” între Pandurii și ASA FC Municipal
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 89 Vizualizări

Un nou joc „nebun” între Pandurii și ASA

IMG_7367În ultima partidă a primei etape din returul play-off-ului Ligii I de fotbal, ASA Târgu-Mureș a remizat pe stadionul din Turnu Severin, 3-3 cu Pandurii Târgu-Jiu. Au înscris: Hora (min. 10), Antal (min 38 și 50) pentru gorjeni, Voiculeţ (min. 19), Gorobsov (min. 65) și Balaur (min. 80) pentru mureșeni.

După cele trei victorii din actualul sezon în fața ASA-ului, Pandurii sperau la o a patra, care le-ar fi păstrat șansele în lupta pentru titlu. Au fost aproape de obținerea victoriei, după ce echipa fostului antrenor al mureșenilor Edi Iordănescu a avut avantaj de două goluri, prin reușitele a doi jucători care au trecut pe la echipa mureșeană. Au fost în schimb mai aproape de o înfrângere, după ce ASA a trecut de cel puțin trei ori pe lângă golul victoriei într-o repriză secundă pe care au dominat-o categoric. Pare-se Hora a devenit „nașul” echipei de la care a plecat în vara trecută din postura de golgheter și a înscris sau a fost servant în fiecare din cele patru partide împotriva fostei echipe. Acesta a deschis scorul în minutul 10, după o pasă a lui Liviu Antal, cel care își încheia promițător junioratul la Târgu-Mureș, plecat apoi la Oțelul Galați în lipsa unei oferte din partea mureșenilor. A fost o primă fază care a arătat din nou slăbiciuni în defensiva ASA, care a fost făcută mat de combinația dintre cei doi. Un alt jucător care era „inamic” al mureșenilor în primele confruntări, Voiculeţ a restabilit egalitatea în minutul 19, după o pasă cu călcâiul printre doi adversari a lui Brandan. Gorjenii au dominat finalul reprizei și Antal a făcut 2-1, după ce Balaur a luftat în centrul careului, iar Matei a deviat în piciorul lui Antal, care a trimis sub bară. Repriza s-a încheiat cu avantaj minim de partea gazdelor, meritat după desfășurarea jocului.

 

Revenire spectaculoasă, o primă victorie ratată

În debutul reprize secunde, aceiași protagoniști s-au aflat la faza care părea că a decis soarta partidei. Gabi Matei greşeşte respingerea, Hora trimite peste el în careu, iar Antal, nemarcat, îl învinge pe Stancioiu şi realizează dubla. Pandurii se retrag, încercând să conserve avantajul. ASA trece în ofensivă și revine în joc după ce Gorobsov execută perfect o lovitură liberă, fără speranţe pentru Stanca. Gorjenii par descumpăniți și nu reușesc minute bune să iasă din propria jumătate. În minutul 80 Balaur reia în poartă cu capul din centrul careului, după un corner și mureșenii sunt pe val. În ultimele minute, cu excepția unui atac al gazdelor fără a periclita poarta lui Stăncioiu, ASA trece de mai multe ori pe lângă înscrierea golului 4. Mai întâi Țucudean a luftat din centru careului, apoi Ciolacu și Buș au ratat și ei din situații favorabile golul victoriei. A fost un 3-3 spectacluos, în care ASA a dovedit că, atunci când vrea, poate fi într-adevăr una dintre cele mai puternice echipe ale campionatului. Un egal după un joc care poate fi considerat cel mai spectaculos în cele 6 etape, cu cele mai multe goluri înscrise și un final imprevizibil.

După acest rezultat de egalitate, Pandurii acumulează 31 de puncte şi revine pe locul trei în clasament, dar la distanță de prima poziție, în timp ce ASA rămâne pe ultimul loc, cu 22 de puncte, fără nicio victorie în play-off, cu doar un punct mai mult realizat mai mult decât Viitorul.

Au evoluat formațiile:

Pandurii: Stanca- Unguruşan, Vasco Fernandes, Vasiljevic (Mrzljak 81′), Grecu, Săpunaru, Droppa, Răduţ (Ciucur 83′), Nistor (Wellington 86′), Antal, Hora

ASA: Stăncioiu- Matei, Balaur, Constantin, Pârvulescu, Gorobsov, Mureşan, L. Buş, Voiculeţ, Brandan (Ciolacu 75′), Ţucudean (Costa 90+2).

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE