…să nu mai zici la nime ‘

Bârfa este un șperaclu al vieții. A-l vorbi pe altul pe la spate, a-l demonta în fața tuturor, este mult mai interesant decât situația critică a unor copii internați în regim de urgență cu sindrom hemolitic-uremic. Cu cât strălucești mai mult într-o asemenea discuție în care-l demontezi pe celălalt, evident absent, cu atât mai mult reușești să te pui în valoare, într-o lumină bună, și tinzi să fii văzut de către toți ceilalți un ”veri importănt părsăn”, culegi aplauze furtunoase, te înclini stângaci în fața reflectoarelor și părăsești scena, afișând pe chip un zâmbet unsuros.

Încă de pe vremea în care oamenii primitivi trăiau în grupuri mici, indivizii aveau nevoie să ştie cine le poate deveni partener şi cine le este duşman. Aflarea acestor informaţii direct din propria experienţă putea fi un proces lent şi periculos, aşadar, soluţia ideală era bârfa. Bârfa chiar ne face să ne schimbăm părerile despre cei din jur, potrivit unor specialiști de la Universitatea Northeastern, care au studiat îndelung fenomenul. Descoperirile sugerează că,  la oameni creierul este programat în aşa fel încât să răspundă la trăncăneli și tocmai acest lucru i-a ajutat pe oamenii primitivi să prospere.

Mult mai interesant e atunci când se lansează o bârfă delicioasă exact în momentul în care cel în cauză intră pe ușă. Cineva în stânga tușește scurt pentru a pune punct discuției, cineva în dreapta învârte pe degete o șuviță de păr imaginar, iar altul din spate îl bate ”prietenește” și zdravăn pe umăr, cocoșându-l…

„Auzi, tu! să-ți zic repede ceva! Da’ să nu mai zici la nime’…”, cam așa începe. Iar cuvintele își fac loc, unul câte unul, târâș, ca un infanterist, se strecoară, cel din urmă mi-l împinge pe cel din față spre pavilionul urechii și mi-l lărgește, ca gura unei fântâni în care stă să se arunce cineva, circulă cu viteză ca pe autostradă, se înghesuie să intre, se înghiontesc, se împiedică şi cad unul peste altul rostogolindu-se haotic prin conductul auditiv extern și alunecă prin timpan.

Și-așa am aflat care director are un fetiș pentru degetele de la picioare, cine și-a tocat salariul la păcănele, cine a dat search pe google să vadă a cui pilă este noua angajată, cine are cont pe Plăcere.ro și, mai ales, cine va avea. Regret că m-a mâncat în fund să-mi plec urechea la toate informațiile primite. Sau…mă rog. Nu mai știu dacă în ziua aia m-a mâncat sau nu.