Home / Invatamant / Elevă de la „Unirea”, calificată la selecția mondială a unui concurs de discursuri

Elevă de la „Unirea”, calificată la selecția mondială a unui concurs de discursuri

Distribuie

ligiaLa Centrul de Limbi Străine Flying Colours din București, 20 de elevi cu vârste cuprinse între 11 și 19 ani au participat sâmbătă, 16 aprilie, la etapa națională a Concursului Internațional de Discursuri EF Challenge, competiție organizată de Qdays Educational Holidays. La grupa de vârstă 15-19 ani, Ligia Ungur, în vârstă de 17 ani, elevă a Colegiului Național „Unirea” din Târgu-Mureș, pregătită de prof. Pintilie Tunde, a reușit să se califice la selecția mondială a competiției. Recent, Ligia Ungur a câștigat și titlul de Cititor al Anului 2015, secţiunea Adolescenţi, acordat în cadrul concursului de lectură „Bătălia cărţilor”, adresat copiilor şi adolescenţilor din România. 

Potrivit organizatorilor competiției, la grupa de vârstă 11 – 14 ani, doi elevi s-au calificat la etapa internațională a competiției, iar la grupa de vârstă 15 – 19 ani, trei elevi au fost selectați, doi dintre acești împărțind locul doi în urma deciziei juriului. Finala s-a desfășurat în două secțiuni, elevii din categoria de vârstă 11 – 14 ani prezentându-și discursurile în prima parte a zilei, iar participanții din categoria de vârstă 15 – 19 ani apărând în fața juriului în a doua parte a zilei. Toate discursurile au fost apreciate de juriu ca fiind excelente, elevii depunând un efort deosebit în a-și perfecționa modul de susținere al acestora. Criteriile ce au stat la baza departajării câștigătorilor vor fi mai departe folosite în selecția la nivel mondial.

2 grupPeste 200 de elevi înscriși în competiție
La ediția din acest an a competiției s-au înscris peste 200 elevi din toată țara, care au trebuit să găsească răspunsul la una dintre cele mai interesante întrebări din lume: „Crezi ca nimic nu e imposibil?”. Douăzeci dintre cele mai convingătoare discursuri, în limba engleză, au fost selectate de un juriu format din patru specialiști în public speaking și profesori de limba engleză, pentru a participa la faza națională a concursului. Finaliștii au prezentat discursul pe care l-au pregătit sub atenta coordonare a profesorului și care a fost trimis organizatorilor pentru selecția națională, dar spre deosebire de etapa trecută, discursul a fost susținut în fața unui juriu. Discursurile câștigătorilor au fost trimise la selecția mondială. În continuare, după o amănunțită selecție, vor fi anuntațe cele mai bune 20 de discursuri din lume, care vor fi prezentate în fața unui public internațional, la Forumul EF Youth Leadership, ce va avea loc în august 2016, la Rio de Janeiro (Brazilia). Câștigătorii vor fi anunțați în data de 30 aprilie. „Competiția internațională de discursuri EF Challenge le permite elevilor din întreaga lume să își exprime ideile cu privire la învățarea limbilor străine, comunicare și educație. Întrebarea de anul acesta se intitulează „Do you believe nothing is impossible?” și dă startul competiției de discursuri creative pe această temă. Concursul oferă elevilor oportunitatea de a-și prezenta liber opiniile dar și de a crea parteneriate cu profesori și școli locale”, au transmis reprezentanții Qdays Educational Holidays. Discursul Ligiei poate fi vizualizat aici.

3 ligia ungur
Foto: Qdays Educational Holidays

 

 

De asemenea, verificati

Șerban Radu George. ” Matematica pură este o artă abstractă ”

Distribuie Elevul Șerban Radu George este o adevărată revelaţie a matematicii de performanţă din județul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.