Se relansează lupta pentru tiltlu în Liga IV Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 103 Vizualizări

Se relansează lupta pentru tiltlu în Liga IV

liga 4Etapa a XXVI-a din seria mureșeană a Ligii IV de fotbal a relansat lupta pentru locul care duce la barajul de promovare în Liga III, precum și cea pentru podium. Liderul Mureșul Luduș a suferit al treilea eșec din acest sezon, 1-2 pe terenul celor de la ASA 2 Târgu-Mureș. Toate aceste trei înfrângeri au fost înregistrate în retur, în ultimele patru etape, în care ludușenii au obținut un singur punct. Ludușenii au deschis scorul în minutul 4, prin Flaviu Chișu, dar Imreh Tihamer a egalat după doar două minute, iar Răzvan Stoica a punctat în minutul 56. În repriza secundă, după ce ambii portari au parat câte un șut periculos, târgumureșenii au reușit să preia conducerea. Oaspeții au avut o posesie superioară, dar neconcretizată, în timp ce roș-albaștri s-au dovedit mai proaspeți spre final, fără a reuși nici ei să se desprindă.

De acest lucru au profitat urmăritoarele Mureșul Rușii Munți și ACS Miercurea Nirajului, care au redus diferența de 9 puncte la doar 2, în timp ce ASA 2 se află la 4 puncte de lider, iar Târnava Sângeorgiu de Pădure a câștigat la una dintre fostele fruntașe, Lacul Ursu Mobila Sovata și se află la încă un punct de ASA 2 și la 3 de podium. A pierdut contactul cu acest grup echipa Viitorul Ungheni care a cedat surprinzător la Atletic Târgu-Mureș, în timp ce Gaz Metan Târgu-Mureș a mai urcat un loc în clasament, deși a învins la limită ultima clasată, Arena Sighișoara. Urmăritoarele liderului au obținut victorii categorice pe teren propriu și așteaptă eventualii noi pași greșiți ai ludușenilor.

Urmează etapă aparent „calmă”

Etapa de sâmbătă nu anunță schimbări semnificative, deși urmăritoarele evoluează în deplasare. Liderul va juca pe teren propriu cu echipa din Sovata și aparent nu va avea probleme pentru păstrarea locului. Cele două care ar putea depăși echipa din Luduș vor juca la echipe de la mijlocul clasamentului, la Cuci cei din Miercurea Nirajului și la MSE Târgu-Mureș cei din Rușii Munți. O sarcină mai dificilă se anunță pentru cei de la ASA 2, care fac deplasarea la Unghni, deși Viitorul trece printr-o perioadă mai puți favorabilă. Partidele etapei se vor disputa sâmbătă, 23 aprilie, ora 11.00.

Rezultatele etapei a XXVI-a

ACS Miercurea Nirajului    – ASMSE 08 Tg. Mureș       6-1

Avântul Miheșu de C.          – Mureșul Cuci                     1-1

ASC 2005 Sărmașu              – Gaz Metan Daneș              1-1

Atletic Târgu-Mureș            – Viitorul Ungheni               3-2

Mureșul Rușii Munți           – Raza de Soare Acățari        8-0

Arena Sighișoara                  – Gaz Metan Tg. Mureș        1-2

Mureșul Nazna                     – Unirea Tric. Târnăveni      5-0

ASA 2 Tg. Mureș                 – Mureșul Luduș                   2-1

Lacul Ursu Mobila Sovata – Târnava Mică Sg. Pădure 0-2

Clasamentul

  1. Mureșul Luduș                           26 19 4   3 105-21 61
  2. Mureșul Rușii Munți                26 18 5   3 108-27 59
  3. ACS Miercurea Nirajului         26 18 5   3 119-40 59
  4. ASA 2 Tg. Mureș                       26 18 3   5   77-34 57
  5. Târnava Mică Sg. Pădure        26 17 5   4   71-29 56
  6. Lacul Ursu Mobila Sovata       26 15 6   5   73-36 51
  7. Gaz Metan Tg. Mureș               26 14 4   8   55-38 46
  8. Viitorul Ungheni                       26 14 3   9   90-58 45
  9. ASMSE 08 Tg. Mureș              25 12 0 13   60-78 36
  10. ASC 2005 Sărmașu                  26 9 4 13   47-75 31
  11. Gaz Metan Daneș                     26 9 2 15   49-92 29
  12. Mureșul Nazna                         26 8 3 15   52-72 27
  13. Unirea Tricolor Târnăveni     26 8 2 16   36-67 26
  14. Mureșul Cuci                            26 7 4 15   47-66 25
  15. Avântul Miheșu de C.             26 6 6 14   49-74 24
  16. Atletic Târgu-Mureș               26 5 5 16   52-87 20
  17. Raza de Soare Acățari            26 3 1 22   36-115 10
  18. Arena Sighișoara                     25 2 0 23   28-145   6
Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE