- teodora.mindru
- 0 comentarii
- 123 Vizualizări
Târgu-Mureșul ar putea avea o bancă de țesuturi și celule umane
21 aprilie 2016Guvernul vine în sprijinul pacienților potențial beneficiari de transplant, prin alocarea sumei de 30,1 milioane lei, pentru anii 2016-2017, în scopul îndeplinirii obiectivelor restante din cadrul unui proiect cu finanțare PHARE privind băncile de sânge – unitățile de transfuzie – din spitale și utilizarea terapeutică a țesuturilor și celulelor umane, potrivit unui comunicat al Executivului remis AGERPRES.
Conform sursei citate, fondurile sunt destinate preponderent finalizării unor lucrări de construcții, dotări cu echipamente și servicii de auditare a achiziției pentru cele patru bănci de țesuturi și celule umane din București, Iași, Târgu-Mureș și Timișoara. Sumele alocate sunt destinate contractării și implementării componentelor necontractate din cadrul proiectului. Banii vor fi alocați din bugetul aprobat al Ministerului Sănătății, prin virări de credite bugetare de la celelalte tipuri de cheltuieli din cadrul aceluiași capitol. Astfel, în anul 2016 va fi alocată o sumă de 25,3 milioane de lei, iar în 2017 — 4,7 milioane de lei.
Prin finalizarea acestui proiect se asigură o creștere a calității asistenței medicale de specialitate și a unor soluții terapeutice moderne, pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației, care nu va mai fi nevoită să se adreseze unor bănci de țesuturi și clinici specializate din alte țări. De asemenea, potrivit sursei citate, va crește numărul de intervenții pentru transplantul de organe, țesuturi și celule destinat pacienților aflați pe listele de așteptare și vor scădea cheltuielile cu tratarea unor boli cronice care își găsesc rezolvarea prin transplant. Implementarea proiectului PHARE 2006/147.03.11 asigură transpunerea Directivelor europene în materie și relația cu celelalte bănci de țesuturi și celule din țările Uniunii Europene.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu