Vocea ESTIEM, revista studenților ingineri de la ”Petru Maior” Invatamant
  • admin
  • 0 comentarii
  • 368 Vizualizări

Vocea ESTIEM, revista studenților ingineri de la ”Petru Maior”

DSC_5779Studenții Facultății de Inginerie, membrii în cadrul Asociației ESTIEM au scos primul număr al Revistei Vocea ESTIEM, lansat oficial în cadrul evenimentului ”Față în față cu angajatorii”, derulat vineri, 22 aprilie la Universitatea Petru Maior”. ”Acest proiect , al unei reviste în care tinerii să poată puncta viața lor de studenți, a pornit de mai multe ori în Universitatea ”Petru Maior”. Este un proiect intern, dedicat studenților de la Inginerie, dar și colaboratorilor acestora. Atât profesorii, cât și cei care recrutează sau promit locuri de muncă, intershipuri sau proiecte de practică sunt încurajați să ne ajute. Ne dorim să fim cât mai apropiați de nevoile informaționale ale celor interesați să ne cunoască. Colectivul de redacție este format din studenții Asociației ESTIEM Mureș, îndrumați de șef. lucr. dr. Ing. Mihaela Bucur, iar tirajul este suportat din fondurile asociației. Când profesorii noștrii erau tineri, așteptau cu interes revista ”ing.”. Ne dorim ca și colegii noștri să așteptăm cu același interes, Vocea ESTIEM”, afirmă echipa redacțională a revistei Vocea ESTIEM.

Revistă realizată în totalitate de studenți

În primul număr al revistei cititorii pot găsi materiele legate de proiectele studenților de la Inginerie, pasiunile și preocupările acestora. ”A fost o muncă destul de grea pentru noi să scoatem această revistă, este realizată în totalitate de către studenții din cadrul Asociației ESTIEM Mureș, organizație studențească a studenților de la Inginerie. În paginile acestei reviste se regăsesc atât programele studenților de la Inginerie cât și programele și activitățile colegilor studenți de la Drept și alte facultăți. În primul număr sunt prezentate programe precum ”Pneumobil” precum și interviuri cu personalități din universitatea noastră. Nu i-am uitat pe iubitorii fotbalului, în interiorul acestui prim număr se găsește și programul Campionatului European de Fotbal din Franța, unde România se află printre echipele calificate. Este o muncă de echipă care acum a început și care sperăm să se dezvolte pe viitor. Colectivul care se ocupă de această revistă se ridică undeva la 20 de persoane, iar revista va apărea de două ori pe an. Următorul număr va apărea cel mai probabil în toamnă”, a precizat Mihnea Bloj, student anul I la Facultatea de Inginerie din cadrul Universității ”Petru Maior”.

Fiecare student vine cu idei”

Revista nu conține doar date referitoare la viitorii ingineri, în paginile sale regăsim și momente de destindere, printre care imagini cu cuplurile de studenți de la Inginerie, caricaturi și cuvinte încrucușate.”Am încercat să aducem și lucruri mai plăcute care să-i binedispună pe studenți, cum ar fi poze cu cuplurile de studenți de la Facultatea de Inginerie, un material legat de emisiunea Epic Show, și altele. La realizarea revistei fiecare student vine cu idei, cu articole, ne punem de acord fiecare și așa se face că am reușit să venim cu primul număr”, a precizat Alexandra Linca, studentă anul II la Facultatea de Ingierie din cadrul Universității ”Petru Maior”.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE