- teodora.mindru
- 0 comentarii
- 172 Vizualizări
Cum se simte președintele Klaus Iohannis după operație
27 aprilie 2016Preşedintele Klaus Iohannis a fost internat marţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” şi operat la nivelul umărului drept, informează Administraţia Prezidenţială. Conform informaţiilor oferite de Spitalul Militar, Klaus Iohannis a fost internat şi operat în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, la nivelul umărului drept pentru: impingement (conflict) subacromial drept; bursită subacromială dreaptă; leziune de tendon supraspinos. Intervenţia s-a desfăşurat artroscopic, a decurs în condiţii optime iar, în prezent, starea de sănătate a Preşedintelui României este foarte bună. „Intervenţia chirurgicală a decurs în condiţii optime, cu respectarea tuturor procedurilor. Starea de sănătate a Preşedintelui României este foarte bună, fiind apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei”, se precizează într-un comunicat. „Astăzi am fost supus unei intervenții chirurgicale la umărul drept. Operația a fost una reușită, mă simt bine și mâine îmi voi relua activitatea la Palatul Cotroceni. Apreciez munca echipei de medici și mulțumesc întregului colectiv de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, a scris pe pagina sa de Facebook președintele Iohannis.
Revista „Ce se întâmplă doctore?” scrie că impingementul subacrominal este una dintre cele mai frecente cauze de durere de umăr la adulţi. Apare atunci când spaţiul subacromial este îngustat datorită unor cauze anatomice: modificări de morfologie acromială, osteofite, bursită subacromială, artroză acromio-claviculară, hipertrofie a ligamentului coraco-acromial. Sindromul de impingement subacromial provoacă iniţial durere şi poate degenera în bursite urmate de ruperea coafei rotatorilor. Bursita subacromială reprezintă o inflamaţie dureroasă a unei burse (un sac aplatizant care conţine lichid articular/sinovial, care are rolul de a reduce frecarea în regiunile unde pielea, muşchii, tendoanele şi ligamentele vin în contact direct cu oasele).
- Etichete:
- Klaus Iohannis
- operatie
- sanatate
- stare
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu