Două transplanturi alogene de celule stem, efecutate astăzi la Spitalul de Urgență Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 1497 Vizualizări

Două transplanturi alogene de celule stem, efecutate astăzi la Spitalul de Urgență

13063206_833439893455063_9054783036494504494_oMedicii Compartimentului de Transplant Medular din cadrul Clinicii de Hematologie și Transplant a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu-Mureș au efecutat, în cursul dimineții de miercuri, 27 aprilie, două transplanturi alogene de celule stem hematopoietice la doi bărbați în vârstă de 23, respectiv 34 de ani, din Transilvania, diagnosticați cu leucemie acută, aflați pe lista de așteptare de două, respectiv trei luni. De la începutul anului și până în prezent, la clinica din Târgu-Mureș s-au efectuat 23 de transplanturi de celule stem. 

Șefa Compartimentului de Transplant Medular din cadrul Clinicii de Hematologie și Transplant a SCJU Târgu-Mureș, dr. Benedek Lazăr Erzsebet, a declarat miercuri, 27 aprilie, într-o conferință de presă, că la tânărul de 23 de ani transplantul s-a realizat cu celule stem provenite din registrul nemțesc de celule, în timp ce la bolnavul de 34 de ani celulele au provenit de la sora acestuia. „Transplantul depinde de organismul bolnavului, de starea bolii în care ajunge la noi. De multe ori, bolnavii ajung prea târziu, dar ne bucurăm că facem modalitățile de transplant care se fac și în străinătate (…) Astăzi am reușit să facem două transplanturi alogene. Vorbim despre doi bolnavi tineri, în vârstă de 23, respectiv 34 de ani, cu leucemie acută. La cel mai tânăr, neavând donator familial și neavând donator în Registrul Național de Celule Stem, s-a procedat la procurarea de celule din Registrul nemțesc. Celulele au ajuns în clinica noastră în zorii zilei prin curierul internațional. La celălalt bolnav s-a făcut transplantul de la o soră”, a declarat dr. Benedek Lazăr Erzsebet.

Medicul a spus că rata de succes este comparabilă cu rezultatele europene, însă depinde de fiecare caz în parte și de afecțiune. În leucemia acută cu prognosticul rezervat, singura metodă curativă de tratament este transplantul alogen, rata de supraviețuire medie europeană fiind de 45-50%. În acest moment, starea pacienţilor este stabilă, însă medicii spun că abia de acum vine greul, deoarece pot apărea efecte secundare ale transplantului. „În prezent, bolnavii sunt stabili. De acum urmează ce este mai greu (…) Există o perioadă foarte periculoasă în aceste transplanturi, în care măduva veche nu mai există, iar cea nouă încă nu funcționează. În a doua fază, există perioada în care celulele aflate în țesuturi pot da reacții împotriva limfocitelor care se formează din partea donatorului. În aceste cazuri, apare boala grefă contra gazdă, care poate avea diferite grade de gravidate de la 1 la 4 și care poate fi letală, dar există metode de prevenție. Depinde foarte mult de cursul acestei afecțiuni, de starea bolnavului, de tratamentul nostru și de rezistența organismului în sine”, a explicat dr. Benedek Lazăr Erzsebet.
13062956_833439926788393_8507367200054274210_oTrei centre la nivel național
Șeful Clinicii de Hematologie și Transplant a SCJU Târgu-Mureș, prof. dr. Benedek Istvan, a declarat că în ultimii 15 ani s-au efectuat peste 400 de transplanturi la clinica din Târgu-Mureș, în țară existând doar trei centre în care se face transplant. „În cadrul Clinicii de Hematologie și Transplant am reușit să facem o școală de hematologie, ceea ce înseamnă că facem toate investigațiile și manoperele la cel mai înalt nivel, inclusiv transplantul medular. La jumătatea anului 1990, am început cu câțiva bolnavi, o jumătate de salon, am făcut o secție de hematologie cu 20 de paturi și am ajuns la o clinică de hematologie care are un compartiment de transplant medular (…) La ora actuală, suntem vreo zece oameni cu tot cu asistente, sunt în formare 7-8 rezidenți de hematologie. Avem o echipă extraordinar de bună și foarte bine formată, cu oameni devotați meseriei, care vin noaptea, sâmbăta, duminica, deci nu există program pentru ei. În țară, sunt trei centre, la noi, la București și la Timișoara. Toate cele trei au fost înființate deodată. Într-un loc atât de mic, în condiții atât de vitrege, am reușit să facem peste 400 de transplanturi în 15 ani. Anul acesta am reușit să facem 23 de transplanturi. N-a fost ușor și n-a venit nimeni la noi să ne întrebe dacă avem nevoie de ajutor”, a declarat prof. dr. Benedek Istvan.

Prof. dr. Benedek Istvan a mai spus că la 10 milioane de locuitori, media europeană este între 200 și 400 de transplanturi pe an. La 20 de milioane de locuitori, media este de 400 de transplanturi într-un an, iar în țara noastră se fac între 150 și 170 de transplanturi pe an.

Potrivit medicului Benedek Lazăr Erzsebet, clinica se confruntă atât cu lipsa personalului medical, cât și cu lipsa dotărilor. Echipa este formată din doar zece oameni, în condițiile în care este nevoie de 40 de oameni. „Este o muncă de echipă. Oamenii aceștia nu lucrează pentru bani, pentru că sporul este de doar 15%, deși ar trebui să aibă spor de terapie intensivă, pentru că suntem terapie intensivă absolută. Pentru că personalul este foarte puțin nu se pot acorda nici măcar zile libere. Orele suplimentare nu se pot plăti. Acești oameni nu ne-am părăsit. Noroc cu echipa tânără”, a arătat dr. Benedek Lazăr Erzsebet.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE