Home / Administratie / Grijă sporită pentru un Paște sănătos

Grijă sporită pentru un Paște sănătos

Distribuie

dr Vasile OpreaÎn scopul prevenirii apariției toxinfecțiilor alimentare în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, când în mod tradițional crește consumul de produse de origine animală, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mureș a dispus măsuri specifice de intensificarea controalelor sanitar-veterinare în vederea verificării condițiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate și valorificate, vizate fiind carnea de miel, ouăle, precum și alte alimente de origine animală. ”Intensificarea acestor controale de către DSVSA Mureș au început în data de 14 aprilie, și vor dura până pe 3 mai. În această perioadă se va asigura permanența la sediul Direcâiei Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mureș precum și la circumscripțiile zonale de control ale alimentelor. Aici vor fi afișate numele medicului veterinar, numărul de telefon unde consumatorii pot să sesizeze orice ilegalitate în ce privește nerespectarea legislației”, ne-a declarat dr. Vasile Liviu Oprea, directorul Direcției Sanitar Vaterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mureș.

Grijă mare de unde și ce cumpărați

Cumpărătorii sunt rugați să bage de seamă de unde și ce cumpără în această perioadă, existând riscul să se expună la o serie de boli. ”Aș dori să atrag atenția asupra consumatorilor, cetățenilor, cumpărătorilor din județul Mureș să cumpere produse doar din unități autorizate sanitar-veterinar, doar din locuri în care se face controlul sanitar-veterinar, să nu cumpere de la persoane neavizate, din portbagaj, de pe marginea șanțulu sau din alte locuri care pot să le pună în pericol sănătatea. Cumpărătorul trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului organoleptic al produsului, miros, culoare, termen de valabilitate, și ce e mai important, produsul cumpărat să fie dus urgent acasă, să nu lase aceste produse perrisabile în mașină și să le țină ore întregi până ce ei își mai fac și alte cumpărături. În piețele agroalimentare autorizate se poate comercializa lapte și produse lactate, ouă direct de la micii producători, care trebuie să dețină carnete de sănătate a animalelor de unde provin alimentele, și atestatul de producător. O atenție deosebită trebuie să acorde expunerii produselor lactate, care trebuie să fie protejate, păstrate în recipien de din materiale confecționate necolorabil, plastic, inox, ceramică, ușor de igienizat. Comercializarea ouălor de către micii producători se poate face cu respectarea Ordinului 111 din 2008. Ouăle proaspete trebuie să prezinte coaja cu aspect mat, comparativ cu ouălevechi unde coaja este lucioasă și netedă. Nu se comercializează ouă murdare, sau cu coaja crepată. Este interzisă comercializarea produselor de origine animală în spații improvizate, nesupuse controlului sanitar-veterinar sau în sistem stradal. Dacă cumperi mielul de unde apuci, cum apuci, a pot apărea probleme. În momentul în care cumperi un miel care nu a fost expertizat, controlat din punct de vedere sanitar-veterinar, nu ști originea lui, cu ce a fost hrănit, îți poți expune sănătatea la diverse boli pe care mieii le pot avea , boli care se pot transmite și la oameni”, a precizat Vasile Oprea.

Puncte autorizate de sacrificare a mieilor

Potrvit directorului DSVSA Mureș pe teritoriul județului Mureș există șase abatoare autorizate sanitar-veterinar care pot sacrifica miei, la care se adaugă două centre temporare de sacrificare a mieilor, în Piața Cuza Vodă din Târgu-Mureș, respectiv în Piața Agroalimentară din Sighișoara. ”În aceste două centre se asigură personal de specialitate, atât medici veterinari cât și asistenți sanitar-veterinari, care vor examina atât antemortem cât și mortem animalele. Programul de funcționare a acestor centre este în intervalu 07:00-17:00, înclusiv în ziua de sâmbătă, 30 aprilie”, a spus directorul DSVSA Mureș.

Amenzi de până la 50.000 lei

Printre cei avizați în această perioadă se numără și agenții economici, nerespectarea normelor sanitar-veterinarea putând duce la amenzi usturătoare. ”Din controalele efectuate până în prezent am confiscat alimente, au fost date amenzi, printre deficiențele constate fiind depozitatea necorespunzătoare a alimentelor, spații de producție neigienizate corespunzător, transportul produselor în condiții necorespunzătoare, și alte nereguri constatate de colegii mei în teritoriu. De aceea vreau să le atrag atenția agenților economici să respecte normele sanitar-veterinare, să vândă doar produse salubre, cu termen de valabilitate, depozitate în condiții corespunzătoare, ca să nu producă îmbolnăviri la oameni. În acest sens sancțiunile sunt foarte mari, pentru produsele expirate sancțiunea contravențională este între 45.000 și 50.000 lei. De asemenea se pot lua măsuri de suspendare a activității agenților economici care încalcă aceste norme, mergând până la interzicerea activității”, a subliniat dr. Vasile Oprea.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

”Rabla local”, succes în Sângeorgiu de Mureș

Distribuie Programul ”Rabla local” a fost finalizat cu succes la Sângeorgiu de Mureș, a anunțat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.