Semifinală disputată „în joacă” la fete FC Municipal
  • admin
  • 0 comentarii
  • 184 Vizualizări

Semifinală disputată „în joacă” la fete

fotbal femEchipa feminină de fotbal ASA Târgu-Mureș s-a jucat pur și simplu în semifinala Cupei României disputată marți pe stadionul din Odorheiu-Secuiesc în compania formației Fair Play București. Echipa antrenorului Seches Carol venea grav rănită după eșecul cu 1-3 de duminică suferit la Cluj în fața Olimpiei din localitate, înfrângere care a decis practic titlul de campioană. Mureșencele s-au răzbunat după doar două zile pe modesta echipă bucureșteană cu un total de goluri pe care nu l-au reușit în dubla confruntare din campionat. A fost un astronomic 26-0, după ce au câștigat în sezonul regulat cu 5-0 în deplasare și cu 11-0 pe teren propriu. În aceste condiții echipa bucureșteană, fără nicio perspectivă, s-a prezentat cu o echipă improvizată, care a fost preocupată mai mult de ducerea mingii la centrul terenului după cele 26 de goluri încasate. A fost astfel un joc ce nu poate fi considerat util nici ca antrenament. Din echipa mureșeană aproape că nu a înscris doar cine nu a vrut, pe lista marcatoarelor figurând inclusiv portarul Andreea Părăluță, care a înscris din acțiune! În lipsa golgeterei Biljana Bradic, accidentată în partida de la Cluj, Sárosi Csilla a punctat nu mai puțin de 8 ori!

Ultima șansă pentru un nou trofeu

ASA va disputa finala Cupei României cu aceeași Olimpia Cluj, care a câștigat cu 6-0 în fața celor de la Real Craiova, partidă care s-a disputat „în deschidere”, pe același stadion. Data finalei a fost stabilită pentru 24 mai, dar încă nu este decisă localitatea în care se va disputa, inițial fiind stabilit stadionul „Michael Klein” din Hunedoara.

Golurile echipei mureșene au fost înscrise de următoarele 10 jucătoare: Dénes (min 2, 6, 35 și 82), Sandu (min. 12, 34 și 30), Sárosi (min. 16, 27, 29, 35, 47, 52, 71 și 72), Gorea (31 și 79), Barabási (33), Meleacă (39 și 77), A. Boroș (60 și 69), Göder (74), Tămaș (76), Rus O. (85) și Părăluță (88).

Antrenorul Seches Carol a utilizat formația: Andreea Părăluță- Ana Maria Gorea, Crina Tămaș, Jáhn Klaudia, Göder Brigitta, Bianca Sandu (45-Rus Orsolya), Lucia Meleacă, Barabási Kinga (45-Alina  Boroș), Mădălina Boroș, Dénes Dorotya, Sárosi Csilla.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE