Civica. MC2 și principiile politice ale UNPR Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 238 Vizualizări

Civica. MC2 și principiile politice ale UNPR

civicaPreședintele UNPR, Valeriu Steriu declara, recent, la Brașov, că în perspectiva anului 2018, ”vrem să regăsim o Românie mai puternică într-o Europă mai puternică. Pentru aceasta, trebuie să pregătim bine aceste alegeri, să câștigăm în cât mai multe localități, (…) în toată țara”. UNPR, spunea președintele, ”va pune mult mai multe steaguri tricolore în mult mai multe locuri românești. Este ceva ce ne caracterizează: suntem români care își iubesc țara și faptul că suntem tot mai mulți arată că reușim să transmitem un mesaj patriotic”. Mă folosesc și de aceste declarații pentru a răspunde unor întrebări legitime, venite chiar din partea unor colegi. UNPR Târgu-Mureș va susține, în campania electorală, un proiect cu adevărat nou, revoluționar, de îmbunătățire a sistemului democratic al administrației locale.

Înseamnă aceasta că UNPR Târgu-Mureș își abandonează principiile politice de bază, că renunță la (din nefericire) mult hulitul interes național? Câtuși de puțin! Depolitizarea decentralizarea și eficientizarea administrației publice nu are drept consecință o Românie slăbită, dimpotrivă, ele vor avea drept consecință o țară mai puternică, o populație mulțumită și un nivel de trai crescut, urmare a unei echilibrate și competitive alocări a resurselor umane materiale și financiare. În definitiv, progresiștii târgumureșeni propun un sistem nou de generare, administrare și control al modului de gestionare al resurselor orașului. Acest sistem servește interesului național potrivit cu sintagma că nu poți avea o țară bogată cu comunități sărace.

Ne-am gândit bine: are rost să promitem realizări care nu vor vedea niciodată lumina realității sau e mai înțelept să punem pe picioare un sistem prin care târgumureșenii vor decide și realiza ceea ce doresc ei, pentru viața lor? Proiectele adversarilor noștri politici cuprind – doar la nivelul promisiunilor – mai mult din toate cele, pe când noi afirmăm că a sosit vremea să știm, chiar de la concetățenii noștri, ceea ce e bine de făcut în viitor. E simplu, nu?

Ing. Cristian Victor CĂTANĂ

Președinte UNPR Târgu-Mureș

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE